Diaspora votează. Prima secție a fost deschisă în Noua Zeelandă
Prima secție de votare s-a deschis în Auckland din Noua Zeelandă, vineri, 01.00 ora României, echivalentul orei locale 12.00. La alegerile prezidențiale din acest an au fost organizate 835 de secții de votare pentru românii din străinătate, potrivit Mediafax.
Tot vineri noaptea vor fi deschise șase secții de votare în Australia, în orașele Sidney, Melbourne, Brisbane, Canberra, Adelaide și Perth.
În străinătate au fost organizate 835 de secții de votare. La primul tur de scrutin românii de peste hotare vor vota între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie. În acest week-end votul în diaspora se va desfășura vineri, între orele 12.00 – 21.00, sâmbătă, între orele 7.00 – 21.00 și duminică, între orele 7.00 – 21.00.
Potrivit AEP, numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane. De asemenea, numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare, prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, este de 33.802 de cetățeni. În schimb, un număr de 35.917 români din străinătate au optat pentru votul prin corespondență, conform sursei citate.