Diatessaron – Armonia celor patru Evanghelii, de Tatian  aparuta la editura Herald

Scrierea cunoscuta sub denumirea de Diatessaron, redactata de Tatian in jurul anului 175 d.Hr., este cea mai renumita incercare de armonizare a celor patru Evanghelii. In demersul sau, Tatian a incercat sa elimine suprapunerile sau afirmatiile contradictorii din cele patru Evanghelii, creind propria sa secventa narativa.

Astfel, in Diatessaron-ul lui Tatian, 56 de versete din Evangheliile canonice nu au fost preluate, printre acestea regasindu-se cele doua genealogii aparent ireconciliabile ale lui Iisus (una in Evanghelia lui Matei si alta in Evanghelia lui Luca), impreuna cu pericopa despre adulter (Ioan 7,53 – 8,11). Interventiile lui Tatian asupra textului propriu-zis au fost minime; in schimb, pentru a cuprinde intregul material canonic, Tatian a creat propria sa secventa narativa, indepartandu-se astfel de succesiunea si ordinea episoadelor din fiecare dintre cele patru Evanghelii, informeaza editura.

In perioada de inceput a crestinismului, Diatessaron s-a bucurat de o larga apreciere. Theodoret a descoperit mai mult de doua sute de copii ale operei „pastrate cu respect in biserici”, iar „Invatatura lui Addai” (o scriere aparuta la Edessa, in sec. II-III) pare sa identifice pur si simplu Diatessaron cu Noul Testament. Totusi tendinta generala a Bisericii a fost de a pastra separat in Canon cele patru Evanghelii si de a suprima orice incercare de alcatuire, pe baza lor, a unor texte evanghelice unificate.

Potrivit editurii, in perioada crestinismului primar, Diatessaron a fost citit in mai toate bisericile siriene, fiind comentat de eruditi cu titlu de evanghelie; de-a lungul timpului a cazut sub condamnarea cel putin a unora dintre conducatorii Bisericii, care au facut eforturi deosebite pentru a-l elimina; un comentariu asupra lui a fost tradus in armeana (probabil in secolul al V-lea); intrucat a fost neincetat discutat de catre comentatori, s-a dorit ca un nou manuscris siriac al lui, realizat in secolul al IX-lea, sa fie folosit pentru a usura munca de reproducere in araba la inceputul secolului al XI-lea. Acest nou manuscris a continuat sa fie copiat pana la sfarsitul secolului al XII-lea, iar cel al editiei arabe pana in secolul al XIV-lea. Diatessaron a fost folosit in liturghia si in lectiunile Bisericii siriene pana la aparitia Bibliei siriace (Pesita). Sfantul Isaac Sirul a scris un amplu comentariu la aceasta carte.

Diatessaron deschide un camp de studiu foarte larg. Pornind de la limba in care a fost scrisa, continuand cu datarea si alcatuirea evangheliilor canonice, precum si interesul pe care i l-au aratat nu numai comentatorii crestini ci si teologii arabi Diatessaron devine obiectul unor cercetari interesante.

Dupa cum insusi spune, Titian s-a nascut „in tinutul asirienilor” si a fost crescut ca un pagan. Dupa ce a calatorit in cautarea cunoasterii, s-a stabilit la Roma. Aici, studiind Vechiul Testament, a inteles lipsa de continut a cultelor pagane. Dupa ce imbratiseaza crestinismul, devine elevul lui Iustin Martirul. Ulterior isi deschide propria scoala, unde, sub forma disputelor cu filozofii vremii, propovaduieste invatatura crestina. Tot la Roma a scris Catre greci (Oratio ad Graecos), in care incearca sa arate superioritatea de doctrina a crestinismului in raport cu conceptiile pagane. A fost insa prea independent in atitudine ca sa-si poata mentine o popularitate permanenta. Dupa cum noteaza Irineu, indata dupa moartea lui Iustin, Tatian este exclus din biserica pentru vederile sale encratite si, dupa cum sustine Eusebiu, pentru a fi aratat simpatie fata de invatatura gnosticului Valentin.

La scurt timp dupa aceea, Tatian paraseste Roma si se intoarce in Siria. Probabil ca acesta este locul in care a elaborat in limba siriaca cea mai importanta lucrare a sa, Diatessaron, care a castigat un loc atat de special in cadrul bisericii siriene. A murit catre 185.

Volumul a aparut in colectia Manuscris a editurii Herald, in traducerea Monicai Medeleanu.