Diavolul în teoriile conspiraționiste din jurul tragediilor de la Colectiv și Astroworld
Petrecute la distanță în timp și spațiu, două accidente care au dus la decesul a zeci de oameni nevinovați au constituit teren fertil pentru teorii conspiraționiste flagrant de asemănătoare. Cercurile religioase și mistice din România, respectiv Statele Unite, au propagat ideea, bazată pe nimic altceva decât prejudecăți și speculații pe baza unor interpretări forțate, că la cele două evenimente muzicale se practica un cult satanic.
Pe data de 5 noiembrie 2021, la circa o săptămână după comemorarea a șase ani de la tragedia din clubul Colectiv din București, în Statele Unite s-a petrecut o nenorocire soldată cu moartea a zece tineri. Relativ slab mediatizat în România, pe fondul crizei sanitare și a celei guvernamentale din țară, macabrul incident s-a produs în Houston (Texas/SUA), pe un teren destinat evenimentelor în aer liber din cadrul complexului NRG Park, și a ținut prim-planul fluxului media de peste Ocean.
În timpul festivalului muzical Astroworld, găzduit în acea seară de vineri pe arena texană, 50.000 de fani asistau la evenimentul principal, concertul lui Travis Scott, când apariția pe scenă a rapperului american a produs frenezie în rândul publicului. Spectatorii din rândurile îndepărtate au căutat să ajungă mai aproape de solist, împingându-i cu forță pe cei din apropierea scenei, astfel că peste 300 de persoane au fost călcate în picioare, necesitând îngrijiri medicale la fața locului. Opt dintre acestea au decedat în acea noapte, iar alte două în zilele care au urmat, din pricina rănilor suferite. Cauza morții era tipică pentru victimele busculadelor: asfixie mecanică prin compresiune toraco-abdominală. Cei zece tineri care și-au pierdut viața aveau vârste cuprinse între 9 și 27 de ani, fapt care a atras atenția și a sensibilizat în mod accentuat opinia publică americană.
Emoția colectivă și revolta provocată de faptul că un astfel de incident s-a întâmplat în țara lor i-au determinat pe unii americani să respingă explicațiile conducătorilor politici, în care nu mai au încredere sau pe care îi consideră vinovați, și să caute răspunsuri alternative. Iar teoriile conspiraționiste exact acest lucru îl oferă celor dispuși să le creadă: explicații alternative, foarte diferite de cele oficiale, dar în același timp ușor de înțeles și ancorate în vechi prejudecăți de ordin religios sau cultural.
Evenimentele publice la care participă mulți oameni sunt ceva obișnuit în Houston, cel mai populat oraș al statului federal Texas. Cu o populație rezidentă de 2,3 milioane de locuitori, este comparabil din punct de vedere demografic cu capitala României. Și la fel ca Bucureștiul, Houston este un oraș care a crescut absorbind forță de muncă de la toate nivelurile de pregătire, astfel că profilul socio-profesional al locuitorilor săi este foarte eterogen: de la lucrători agricoli veniți la oraș pentru slujbe modest plătite până la elita tehnologică a SUA, care lucrează la centrul de comandă al misiunilor spațiale NASA.
Grație dezvoltării Houstonului în ultimele decenii ca hub regional în domeniul tehnologiei digitale, o felie semnificativă din populația orașului este relativ tânără și puțin religioasă, în contrast cu tradiția conservatoare a statului Texas. Însă biserica și liderii religioși joacă în continuare un rol formator în cadrul comunităților sau cel puțin părerile clerului sunt considerate relevante, de pildă, de către mass-media.
În cadrul transmisiunilor în direct de la locul tragediei, postul TV american Fox News a difuzat opinia lui Michael Maginot, un reverend local care spunea că scena dotată cu aruncătoare de flăcări pe care cânta Travis Scott „semăna cu porțile Iadului”. La scurt timp, pastorul Greg Locke din Pennsylvania a încărcat pe TikTok un montaj video pe fondul căruia el afirma: „Priviți la ce s-a întâmplat la concertul lui Travis Scott. Dacă vi se pare că a fost un accident, nu sunteți atenți. Dacă vă uitați la aranjamentul scenei, dacă ascultați versurile, aceasta nu a fost o întâmplare în Houston. Acesta a fost 100% un ritual satanic”. Clipul postat de Locke s-a viralizat în rețeaua de socializare atât de populară în rândul adolescenților, adunând rapid peste 100.000 de vizualizări.
În zilele care au urmat tragediei, în toate social media au început să abunde din partea utilizatorilor expresii precum „cult demonic”, „concert satanist” sau „sacrificiu uman adus ca ofrandă Diavolului”, cu privire la cele întâmplate la Astroworld. Persoane care nu cunoșteau multe despre Travis Scott sau despre festival au început să brodeze explicații proprii și să identifice tipare în sprijinul ideii de complicitate cu o forță malefică. Începând cu faptul că rapperul interpreta melodia „Soul Snatcher” (Smulgătorul de suflete) în momentul când primele victime erau strivite mortal în picioare de coparticipanții la concert. Unii au argumentat că versurile anumitor piese muzicale din repertoriul lui Travis Scott fac referință la dogma Illuminati, o societate ocultă care face obiectul multor speculații conspiraționiste, sau că scena avea forma unei cruci inversate.
Alții au arătat cu degetul înspre sloganul festivalului Astroworld – „See you on the other side” (Ne vedem pe partea cealaltă) – care post factum sună sinistru, în condițiile în care zece spectatori au trecut în neființă. S-au adus și „dovezi” din spectrul numerologic, afirmându-se (în mod eronat) că solistul Travis Scott și colegul său de scenă Drake sunt născuți la un interval de 66 de luni și 6 zile. Ori s-au numărat literele din titlul celui mai recent album al artistului, pentru a reliefa un presupus înțeles ascuns al repetiției magice a unei cifre: „Dystopia: 8 litere, 8 morți, 8 flăcări. A fost cu siguranță un ritual”. Autorul concluziei se referea la cei opt spectatori al căror deces a fost pronunțat chiar în seara concertului și la cele opt instalații de producere a efectelor pirotehnice care mărgineau scena.
Teoriile conspiraționiste care făceau trimitere la explicații oculte au fost alimentate și de o coincidență pe plan astrologic: în seara de 5 noiembrie 2021 s-a produs conjuncţia Lunii cu Soarele, cunoscută drept Lună Nouă, fenomen ce are însemnătate în tradiția multor popoare ale lumii. În fapt, Luna Nouă este un eveniment care se petrece în fiecare lună calendaristică, mai exact la fiecare 29,5 zile, iar cei mai mulți oameni contemporani nu-i acordă multă importanță.
A doua zi, Travis Scott a declarat în cadrul unui clip video pe care l-a dat publicității: „Sunt absolut devastat de ceea ce s-a întâmplat aseară. Rugăciunile mele se îndreaptă către familiile și către toți cei impactați”, însă cuvintele sale nu au calmat avântul teoriilor despre conspirația satanistă de la concertul său. În săptămânile care au urmat festivalului Astroworld, rapperul a avut o singură apariție publică, în cadrul unui interviu în care a respins toate acuzațiile de venerare a Diavolului prin muzica lui, afirmând „Sunt un om al lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, pe YouTube și pe alte platforme online care găzduiesc conținut creat de utilizatori continuă identificarea „conexiunilor” dintre concertul lui Travis Scott și ritualurile demonice.
Ecourile tragediei de la Astroworld în rețelele de socializare sunt izbitor de asemănătoare cu cele care s-au făcut auzite în spațiul public românesc după incendiul din clubul bucureștean Colectiv, produs pe 30 octombrie 2015. Nu mai puțin de 64 de oameni, în majoritate tineri, și-au pierdut viața în acea seară, unii arși sau asfixiați, alții călcați în picioare de ceilalți participanți la recitalul formației Goodbye To Gravity. Încă de când emoția întregii suflări din țară era la apogeu, din zonele periferice ale societății românești au apărut explicațiile alternative, din partea celor care știu puține, dar au convingeri puternice.
Pe Facebook și în comentariile articolelor online se insinuau comentarii care descriau concertul de heavy metal ca pe o „sărbătoare satanică” sau „procesiune demonică” și care răspândeau interpretarea deviantă că tragedia ar fi fost o pedeapsă binemeritată pentru invocarea Diavolului. Argumentele celor care vehiculau această narațiune care le culpabiliza pe victime pentru sfârșitul înfiorător de care au avut parte indicau elemente precum capul de mort din logoul trupei Goodbye To Gravity, faptul că se petrecea de Halloween (sărbătoare celtică, păgână, condamnată ca „anticreștină” deopotrivă de Vatican și de Patriarhia de Constantinopol) sau titlul melodiei „The Day We Die” (Ziua în care vom muri). Un călugăr de la o mănăstire din județul Vrancea a atins paroxismul lipsei de empatie față de familiile celor decedați și chiar față de cei care pe atunci încă se zbăteau în ghearele morții, predicând credincioșilor că „tinerii au murit slujindu-l pe Satana”. Radicalismul acestor voci a fost augmentat de confuzia între o filmare anterioară, înfățișând un ritual bizar derulat în clubul Colectiv în primăvara acelui an în ajunul Paștelui, și concertul Goodbye To Gravity petrecut șase luni mai târziu.
Întregul ecosistem național de bloguri extremiste și website-uri cu știri false și tendențioase a preluat cu nesaț tema polarizantă a tragediei văzută ca pedeapsă divină pentru așa-zisul cult al Diavolului prin muzica underground ascultată de acei tineri. Este drept că alți preoți de diferite confesiuni creștine și însăși Patriarhia Română au combătut public ideea ineptă conform căreia în clubul Colectiv se practica satanismul…citeste continuarea pe Contributors.ro