Sari direct la conținut

Din noiembrie, cetatenii moldoveni isi pot lua vizele de imigrare in SUA direct de la Chisinau

HotNews.ro

Ambasada SUA la Chisinau va incepe, de la 1 noiembrie 2010, procesarea vizelor de imigrare pentru cetatenii moldoveni, anunta Ambasada SUA in Romania. Pana acum, ei trebuiau sa vina la Bucuresti in acest sens.

Orice solicitant de viză de imigrare al cărui caz este în aşteptare la Ambasada SUA la Bucureşti poate solicita transferul cazului la Chişinău, trimiţând un e-mail la adresa VisasBucharest@state.gov.

Din toamna anului 2011, Ambasada SUA la Chişinău va procesa şi dosarele câştigătorilor loteriei anuale Diversity Visa (Loteria Vizelor).

Ambasada americana precizeaza ca procesul de imigrare începe atunci când un cetăţean american sau un angajator american depune o petiţie în favoarea rudei sau a angajatului său pentru stabilirea permanentă în SUA. Interviul pentru solicitarea vizei de imigrare este ultimul pas în acest proces. Odată ce viza de imigrare este aprobată, aceasta îi permite deţinătorului să călătorească în SUA şi să devină rezident permanent.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagina de internet a ambasadei http://moldova.usembassy.gov sau adresa de e-mail a secţiei consulare

chisinau-ca@state.gov .

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro