Dincolo de “nunta secolului”: Despre Monarhie

Evenimentele epocale de la Londra de saptamana trecuta au scos din letargie constiinta globala in moduri profunde si au generat un nou interes pentru urmatoarele patru teme majore: palariute nostime, nunti (scenariu, regie, protocol), casa regala britanica si ideea monarhica, in general. Gratioasele si gentilele colege de la sectiunea “Smart Woman” (aici)au analizat cu multa atentie si dedicatie primele trei teme si avem convingerea ca dezbaterea generata de comentariile lor va continua si in viitor sa aduca noi si importante lamuriri asupra problematicii in cauza. Ne ramane in sarcina tema reziduala. Sa folsim deci valul de interes si chiar entuziasm pro-monarhic ca pretext pentru a aborda detasat si la rece problema alternativei la republica. O tema mereu prezenta in fundalul dezbaterii publice de la noi.

Despre sistemul monarhic

E mai bine sa ai o monarhie decat o republica? Ca oameni practici, primul nostru raspuns e tot o intrebare: Cat costa? Sa zicem ca vrem sa ne luam una. Cam cat ne-ar costa? CADI publica zilele acestea o analiza numita “Costul statului” (veziaicisi aici). Putem folosi reperele de acolo si adauga diferite estimari ale costurilor intretinerii unei familii domnitoare extinse, cu curte, pompa, domenii regale si un numar de privilegii. Putem compara costurile acestea cu alte costuri ale statului si guvernarii. Putem privi comparativ la alte state guvernate de monarhii sau alte sisteme. E un exercitiu util pe care fiecare ar trebui sa-l faca independent de orice prejudecati sau preferinte politice.

Putem spune insa ca nu costul e cel ce conteza. Sigur, vazut in sine, costul suplimentar al extinderii in regim de lux a statului asistential catre o retea de familii, extindere ca are loc in urma unui contract social de prestari de servicii semnat cu un membru al acestei familii, este evident. (Vorbim aici in calitate de cetateni ce trebuie sa plateasca pana la urma serviciile regale de guvernare, nu de teoreticieni ai dreptului divin sau ai metafizicii politologice).

In replica, se poate zice insa ca ceea ce conteza nu este costul in sine ci raportul cost-beneficiu. Monarhia aduce costuri suplimentare fata de republica dar are si beneficii. Iar aceste beneficii nu sunt toate cuantificabile monetar. De exemplu buna guvernare. Sau mentinerea unor traditii nationale. Sau impunerea unor standarde sociale. Sau formarea unui punct focal pentru elita nationala. Toate pot fi contabilizate ca mari beneficii aduse de un sistem monarhic.

Discutia insa nu se opreste aici. In reactie la cele de mai sus, cineva ar observa imediat ca aceeasi logica se aplica si costurilor. Sunt multe costuri nemonetare ce trebuie avute in vedere. De ce o societate nu ar putea mentine niste standarde sociale sau crea o elita si fara ajutorul unei familii anume? Sau prin rotatia unor familii? Asta in cazul ca factorul conjugal-matrimonial este atat de important pentru societatea in cauza. Nu cumva ideea de a pune in centrul sistemului meritocratic national niste oameni ce in afara de accidentul biologico-biografic de a se naste intr-o familie “speciala” si al unui training atitudinal-comportamental special, nu au nici un alt merit, este un pic bizara? Si de ce ar fi mai putin costisitoare aceasta formula decat alte formule?!

In plus, ar mai spune acelasi sceptic, pe ce ne bazam cand spunem ca monarhia e o garantie a unei mai bune guvernari? Nu cumva pe evidente empirice selective? Lasand la o parte chestiunile de principiu, baza de date generata de istorie sustine cu greu teza superioritatii guvernarii monarhice. Evidenta este cel mult ambigua.

Despre evaluari si criterii

Sunt economisti ce incearca sa argumenteze superioritatea principiului monarhic folosind modelul “banditului stationar” al lui Mancur Olson sau modele inrudite ce folosesc rata preferintelor de timp ca sa dezvolte argument similar. In linii mari asta se traduce astfel: Un presedinte si camarilla sa sunt motivati de faptul ca stau la putere doar un numar predeterminat de ani si astfel jumulesc contribuabilii repede si intens. Un rege si camarilla sa o fac mai tacticos si pe termen lung, deci mai cu retinere si cap, pentru ca nu sunt fortati de ciclul electoral. Nu vor sa omoare gasca de jumulit pentru ca moare tot la ei in brate, nu la presedintele urmator. Avantaj: rege!.

Personal nu am gasit aceste teorii convingatoare. Cineva poate insa sa le gaseasca. Problema cu ideea in sine e totusi mai adanca: Trecand peste faptul ca “jumulirea” contribuabilului este facuta in principal, atat in republici cat si monarhii consitutionale, de parlamentele alese democratic ce redistribuie de la un grup social la altul, aceste teze reduc toata teoria guvernarii la un sistem de preferinte si motivatii ale unor indivizi de la varful sistemului si uita cu totul de sistemul institutional real, de competitia politica si sociala, de contraponderile incrucisate ale institutiilor statului, de “checks and balances” etc. Pe scurt, simplifica nepermis.

Lasand insa aceasta disputa la o parte, sa concluzionam ca toata chestiunea “monarhie vs. republica” e greu de rezolvat la nivel principial sau general. Sa acceptam ca nu putem spune in abstracto ca una e mai buna ca alta. Ramane deschisa calea analizei fiecarui caz in parte, romanesc, englezesc, bulgaresc etc., contextual si … subiectiv.

Vorbind deci de subiectivism sa fim expliciti privind partipriurile autorului de fata. Acesta, ani de zile coleg la George Mason University al profesorului Gordon Tullock (teoretician al institutiilor autocratiei, despotismului si absolutismului) a invatat destule de la el ca sa nu aiba retineri in a considera si evalua fara prejudecata orice sistem, in masura in care satisface anumite criterii de eficienta economica si politica. Deci desi ma identific profund cu clasa de mijloc si ceea ce in engleza se numeste “commoners”, desi sunt profund pro-mertiocratie, avand un respect imens pentru cei ce se ridica de jos in ciuda adversitatilor sociale si economice si desi am o retinere instinctiva fata de ierarhiile sociale ce nu sunt bazate in autoritate tehnica, epistemica sau construite prin competitie libera, cred ca sunt totusi profesionalmente pregatit sa privesc deschis problema monarhiei. Si cum din cele de mai sus rezulta ca nu o putem privi in abstracto, sa aruncam o privire la situatia noastra, romaneasca, ca punct de plecare pentru o conversatie la obiect.

Despre cazul Romaniei

Este formula monarhica o formula preferabila pentru Romania de azi? Ce argumente pot fi aduse in acest sens? Sa repetam: Ce argumente pot fi aduse nu la nivel principial ci la nivelul concret, al cazului nostru? Sa articulam mai jos un argument lasand cititorii sa formuleze altele sau sa-l critice pe cel adus aici, in sperata ca va fi o discutie interesanta.

Cred ca singurul argument serios cu care pot veni sustinatorii restauratiei este cel al eficientei guvernarii, al bunei guvernari: “Renuntati la alegerea regulata a sefului statului, la rotatia la putere a unor grupuri de interese, reveniti la loteria ereditatii dinastice si la grupul din jurul familiei regale. Suna paradoxal dar e varianta optima. Istoria si actuala performata a Casei Regale este dovada si garantia ca prin familia regala si zestrea ei genetica si de retele sociale, veti avea asigurata buna guvernare in perpetuitate.”

Nu cred ca exista alt argument rational cu care pot veni sustinatorii. In niciun caz nu cred ca au tractiune daca vin cu abstractiuni de drept sau economie constitutionala si example de cazuri de “bune monarhii” alese cu grija din gramada cu exemple amestecate. Pledoaria monarhismului azi, in Romania, este o pledoarie a competentei. Dovedite si dovedibile. Atat. Romania nu e in pragul anarhiei sau colapsului, situatie in care orice forma de guvernare ar fi mai buna ca nimic. Nu. Orice potentiala discutie in Romania despre monarhie este, place sau nu, una despre competentele reale si dovedibile in materie de politica si guvernare ale Casei Regale si ale grupului din jurul ei.

Coteste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro