Sari direct la conținut

Diplomație economică: Viktor Orban s-a dus la Mar-a-Lago și a discutat cu Trump și Musk. Rezultatul: Ungaria a fost trecută pe harta liderului Tesla

HotNews.ro
Diplomație economică: Viktor Orban s-a dus la Mar-a-Lago și a discutat cu Trump și Musk. Rezultatul: Ungaria a fost trecută pe harta liderului Tesla
Viktor Orban și Donald Trump, în timpul unei întâlniri la reședința Mar-a-Lago a lui Trump din Palm Beach, Florida, 8 martie 2024. Sursa foto: ZOLTAN FISCHER / AFP / Profimedia

Elon Musk nu este străin de piața ungară și în calitate de confident al lui Trump, poate juca un rol important în relansarea economiei ungare.

Premierul Viktor Orbán a purtat discuții cu Donald Trump, Elon Musk și Michael Waltz, la Mar-a-Lago, Florida, luni după-amiază. La întâlnire au participat şi ministrul de externe Péter Szijjártó și președintele grupului 4iG, Jászai Gellért, în calitate de membri ai delegației ungare, a amintit ziarul economic ungar „Világgazdaság”, citat de „Magyar Nemzet„.

Unul dintre punctele cheie ale întâlnirii a fost prezentarea programului de satelit HUSAT1 al grupului 4iG, care este primul program inițiat și finanțat privat pentru dezvoltarea capabilităților de telecomunicații și observare a pământului prin satelit în Europa Centrală și de Est.

Programul se va baza pe o investiție greenfield a 4iG Group și Remred în construcția unui centru de producție de tehnologie spațială în oraşul ungar Martonvásár, județul Fejér, unde vor fi fabricați sateliți cu o masă totală maximă de 400 kg pe orbită terestră joasă începând din 2026. În legătură cu programul satelit al grupului 4iG, părțile au abordat și dezvoltarea inteligenței artificiale și posibila cooperare ungaro-americană în domeniile comercial și tehnologic.

Cu acest prilej, au fost discutate şi serviciile de lansare ale SpaceX și oportunitățile de parteneriat comercial și tehnologic, în viitor. După cum se știe, Elon Musk deține o poziție de conducere şi la compania de explorare spațială SpaceX în calitate de fondator și director general.

Referitor la această întâlnire, președintele grupului de companii, Jászai Gellért, a subliniat că discuția purtată într-o atmosferă prietenoasă este primul pas important în extinderea cooperării dintre părți, care poate avea un efect benefic asupra întroducerii de noi tehnologii și dezvoltarea relaţiilor economice de dincolo de Ocean.

La mijlocul lunii octombrie, Starlink a fost adăugat la gama de servicii de internet ungare, a anunțat societatea Vannet Telekommunikációs Kft., care reprezintă compania americană ca distribuitor în Ungaria. Starlink, deținută de Elon Musk, este o tehnologie de renume mondial, mai exact un proiect de satelit sau o armată de sateliţi. Societatea Vannet Kft., înregistrată în Pécs, este prima care oferă clienților de afaceri serviciul de internet prin satelit Starlink cu suport în limba maghiară.

În urmă cu câțiva ani, şi Ungaria se afla pe lista pe baza căreia firma lui Elon Musk a luat în considerare construirea următoarei fabrici. Atunci potenţial câştigător era Germania, dar Agenția Națională de Investiții (HIPA) a precizat că misiunea Tesla în Ungaria nu este încheiată.

Directorul geneal de atunci, Róbert Ésik, a declarat pentru „Világgazdaság” că, pe lângă construcția fabricii germane, compania va avea și o decizie de investiție în ceea ce privește Europa. Prin urmare, se străduiesc constant pentru ca oferta Ungariei să fie prezentată către Tesla, astfel încât să poată discuta despre proiectele viitoare într-un mod semnificativ.

INTERVIURILE HotNews.ro