Sari direct la conținut

Dirijorul Madalin Voicu si fiul sau, pianistul Madalin Voicu JR., pe scena Salii Radio

HotNews.ro
Madalin Voicu, Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Madalin Voicu, Foto: Orchestrele si Corurile Radio

În continuarea tradiţiei muzicale iniţiate de marele violonist Ion Voicu, fiul său, Madalin Voicu – în ipostază de dirijor – şi nepotul său, Madalin Voicu JR. – la pian – vor urca pe scena Salii Radio, la concertul pe care îl vor susţine vineri, 27 februarie (ora 19.00), alături de Orchestra Naţională Radio.

Repertoriul serii va prilejui întâlnirea publicului cu trei compozitori: muzicianul italian din epoca barocului, Arcangelo Corelli, celebrul Mozart şi, în cea de-a doua parte a serii, Haydn – unul dintre cei mai prolifici compozitori ai clasicismului, considerat „părintele simfoniei”. Deşi nu este cel căruia îi revine efectiv „actul de naştere” al genului, l-a dezvoltat la un nivel nemaiîntâlnit până la vremea aceea şi a compus 104 simfonii!

Veţi asculta aşadar Sarabanda, Gigue şi Badinerie – o suită de trei dansuri de epocă (Corelli), veţi aprecia unul dintre concertele mozartiene – Concertul nr. 23 în la major, pentru pian şi orchestră şi seara se va încheia cu Simfonia nr. 85, supranumită „Regina” (Haydn). Supratitlul este datorat, pe de o parte, faptului că era creaţia favorită a Mariei Antoinetta, regina Franţei la momentul respectiv, dar şi prezenţei, în partea a doua a lucrării, a unei romanţe franceze pe care o citează autorul.

MĂDĂLIN VOICU s-a apropiat de domeniul muzical iniţial prin studiul viorii, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar ulterior s-a dedicat artei dirijorale, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii „Oltenia” şi al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare. A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră „Bucureşti”, înfiinţată de către distinsul violonist Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere.

Pianistul MĂDĂLIN VOICU JR. este absolvent al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Spiru Haret şi a urmat apoi cursuri de măiestrie susţinute de Tatiana Nicolaevna şi Fausto Zadra la Universitatea Mozarteum din Salzburg. După debutul pe scena Sălii Radio, chiar la vârsta de 15 ani, Madălin Voicu jr. a susţinut concerte atât în ţară, cât şi în străinătate. Astfel a fost invitat al instituţiilor de profil din Bucureşti, Iaşi, Braşov, Ploieşti, Satu Mare şi Constanţa. Turneele în străinătate i-au oferit prilejul de a concerta în Italia, Franţa, Turcia şi Austria.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro .

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro