Discuțiile pentru proiectul de buget pe anul următor încep spre final de noiembrie, spune ministrul Finanțelor
Procesul de consultare pentru bugetul pe 2026 nu a fost încă demarat, însă deficitul ar trebui să coboare spre 6% din PIB, a spus luni ministrul Finanțelor. Alexandru Nazare, la Profit Financial forum.
„Exact aşa cum am făcut la rectificare, nu am anunţat ţinta de la rectificare foarte timpuriu, pentru că aceste lucruri trebuie foarte temeinic discutate şi analizate. Nu am demarat efectiv procesul de consultare pe bugetul anului 2026, bănuiesc că undeva la finalul lunii noiembrie e momentul când vom face acest lucru, după ce discutăm cu toate ministerele de linie. Tindem spre 6% şi am anunţat încă de la rectificare cele două ţinte în paralel, pentru că foarte multe din măsurile pe care le-am luat, le-am luat dozate pentru anul 2026, adresează anul 2026 mai mult decât anul 2025.
Pentru 2025 am încercat prin rectificare să acoperim cât mai mult din sumele restante sau nevoile de finanţare pe proiecte, pe PNRR, pe partea de împrumut, unde ştiţi foarte bine că toate bugetele erau epuizate la luna august. După rectificare reuşim să facem acest lucru, am acoperit aceste sume până la final de an, astfel încât să nu avem surprize şi să reuşim să ţinem fluxul de plăţi pentru PNRR în 2025 deschis”, a declarat Nazare.

România aşteaptă la EcoFin-ul din 13 noiembrie aprobarea PNRR revizuit şi tranşarea procedurii care poate duce la suspendarea de fonduri UE
„Primul rând aş începe prin a spune că suntem într-o cu totul altfel de realitate faţă de ce s-a întâmplat în cursul verii. Dacă ne amintim care era atmosfera generală legată de încrederea în România în iunie-iulie şi discuţiile din spaţiul public din iunie-iulie, legate de un posibil downgrade, pierderea calificativului de investiţii, aş prefera să ne raportăm în primul rând la acel moment, pentru că a fost un moment extrem de important, a fost o cumpănă pentru România pe care am reuşit să o trecem cu bine. Avem astăzi patru evaluări consecutive din partea agenţiilor de rating cu menţinerea ratingului, două evaluări în Consiliul European, prima în iulie, şi din toate mesajele care au fost transmise şi evaluările atât ale agenţiilor cât şi ale comisiei, suntem pe drumul cel bun”, a spus ministrul.
La mijlocul lunii noiembrie, în Consiliul EcoFin ar urma să fie aprobată revizuirea PNRR, dar şi clarificată situaţia procedurii care poate duce la pierderea de fonduri UE de către România. Procedura a fost declanşată la începutul acestei veri, pentru lipsa de acţiune în stabilizarea finanţelor statului, dar înainte ca Guvernul nou instalat să adopte pachetele de măsuri bugetare.
„Ne aşteaptă un Consiliu extrem de important în această lună, pe 13 noiembrie, un Consiliu extrem de important în care avem două lucruri extrem de relevante. Primul este aprobarea formală a PNRR-ului renegociat, mult aşteptată, de care avem nevoie pentru a putea să translatăm toate proiectele care au fost prioritizate în PNRR. Şi, în al doilea rând, o primă evaluare în procedura de deficit excesiv, a întregilor măsuri, pachetul 1, pachetul 2 şi tot ansamblul de măsuri pe care le-am adoptat”, a declarat Nazare.
Există riscuri în ce priveşte deficitul. Plăţile din ultimele două luni ale anului sunt în mod tradiţional ridicate
Cheltuielile din ultimele două luni ale anului sunt în mod tradiţional ridicate, cu investiţiile în creştere faţă de anul trecut, alimentate de fonduri europene, dar este important ca Guvernul să anticipeze riscurile, să reacţioneze la timp şi să demonstreze că România nu mai produce surprize neplăcute în ce priveşte deficitul bugetar, a declarat ministrul Nazare.
„Da, există riscuri, dar sunt riscuri pe care încercăm să le anticipăm, să le mitigăm şi încercăm să reacţionăm din timp, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia în care să depăşim ţinta. Nu e uşor acest exerciţiu, pentru că există presiuni mari legate de spaţiul fiscal pentru investiţii, iar aici vorbim de întregul spectru de fonduri, vorbim de fonduri naţionale, de proiecte de investiţii care trebuie să meargă înainte, dar în acelaşi timp plăţile de la investiţii, care au crescut. Da, suntem conştienţi de acest risc pe ultimele două luni, care în mod tradiţional înseamnă 15-20% din total plăţi anuale”, a spus Nazare, referitor la atingerea ţintei de deficit bugetar de 8,4% pentru acest an.
Pentru a ţine sub control cheltuielile şi pentru a atinge ţinta de deficit, Guvernul a impus limite la alocările pentru bunuri şi servicii ale instituţiilor de stat.
„Exact din acest motiv am iniţiat Ordonanţa 52 pentru plafonarea la bunuri şi servicii şi am încercat să o facem cât de devreme posibil, tocmai pentru a mitiga riscul de derapaj pe ultimele două luni. Nu-mi place să fac plafonări, nu e deloc cel mai bun mesaj pe care l-ar aştepta primarii noştri, dar e un an foarte dificil şi îi rog să ne înţeleagă, pentru că trebuie să încheiem acest an cu bine şi să confirmăm această ţintă. Nu ne mai putem permite să avem o ţintă de deficit care să nu fie confirmată”, a arătat ministrul.
În paralel, Ministerul Finanţelor a luat însă şi alte măsuri, pentru a sprijini autorităţile locale, cum ar fi prelungirea perioadei pentru împrumuturi din Trezorerie pentru proiectele cu fonduri UE.
