Sari direct la conținut

Disneyland devine centru de vaccinare antiCovid

HotNews.ro
Disneyland, Foto: Hotnews
Disneyland, Foto: Hotnews

Primul parc de distracții Disney – Anaheim, California – devine centru de vaccinare împotriva Covid-19. Aici vor putea fi vaccinați mii de oameni în fiecare zi, în condițiile în care iconicul parc tematic este închis de la jumătatea pandemiei, transmite Forbes citat de Mediafax.

Parcul tematic va fi un amplu „centru de vaccinare”, scrie Forbes. Centrul urmează să se deschidă la sfârșitul acestei săptămâni, au spus oficialii.

În acest moment, se pot vaccina aici numai californienii care intră în prima fază, respectiv lucrătorii din domeniul sănătății, oamenii legii și cei cu vârsta peste 75 de ani.

Informația vine după ce oficialii au anunțat că și Stadionul Dodger, „casa” echipei de baseball Los Angeles Dodgers, va deveni centru de vaccinare Covid-19. 39.839 de noi cazuri Covid-19 s-au înregistrat luni în California.

Conform New York Times, statul ocupă locul trei în țară în privința cazurilor Covid-19 pe cap de locuitor. Los Angeles, aflat în apropiere de Disneyland, a fost afectat în mod deosebit, având luni aproape o treime din totalul cazurilor noi – 12.617 cazuri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro