Dispreţ, discriminare și lipsă de umanitate. Poveștile cutremurătoare a trei tinere nevăzătoare studente la Facultatea de litere
“Descurcați-vă, dacă ați vrut la facultate!”. Scurt şi dur, acesta e îndemnul pe care îl primesc trei studente nevăzătoare, care au avut curajul să creadă că se poate. Mariana, nevăzătoare, anul II, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Litere. Mădălina, nevăzătoare, “albinoasă”, anul II, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Litere. Maria, romă, nevăzătoare, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi Străine.
”Le e greu să țină pasul la cursuri, fără minimum de facilităţi care, peste tot în lume, nu sunt o pomană, ci instrumente fireşti. Faptul că sunt oarbe are un amar avantaj: nu-şi pot vedea persecutorii.
Nu li se permite să înregistreze cursurile, ca să poată ulterior să le transcrie folosind tehnologia asistivă. Nu au suport electronic pentru cursuri, ca să le poată folosi pe laptopurile adaptate dizabilității lor. Cum nimeresc sala de curs? Nici o încăpere nu e marcată în sistem Braille.
Bâjbâie pe holuri, sperând să găsească pe cineva care să nu facă mișto de ele. Sunt fericite când găsesc o secretară dispusă să le citească orarul de la avizier. Sunt fericite când găsesc un profesor dispus să le sprijine cu suport audio pentru cursuri. Examenele sunt dificile, pentru că nu li se acordă acea oră în plus: pentru ele timpul se măsoară diferit atunci când trebuie să înțeleagă cerința si să scrie lucrarea. Rar au posibilitatea să susțină oral examenele. Mult mai rar capătă un profesor de sprijin.
Maria a plecat de acasă – dintr-o familie cu 13 copii, cu o mamă care a fost încarcerată pentru aproximativ un an, crescuți de sora cea mare – pentru că a vrut să învețe, să aibă o meserie. Familia o acuză că s-a “românizat” alegând să termine liceul şi să meargă la facultate. Cu cei 1700 de ron pe care îi primește de la stat își plătește chiria, cărțile de care are nevoie si continuă să se ducă la cursuri, chiar dacă are momente când îi vine să renunțe la tot.
Mădălina, “albinoasa”, îmi mărturiseşte că a vrut să se facă actriță. O doamnă profesoară i-a spus, când s-a prezentat la examen: “Tu nu vezi cât de sinistru arăți?” În liceu, a stat singură în bancă. Nimeni nu şi-a dorit-o alături. Mama ei vrea să adauge câteva detalii, dar Mădălina o întrerupe. “Nici nu contează cum eram tratată, eram mulțumită că profesorii mă făceau să înțeleg materia”. În schimb, problemele cu care se confruntă ca studentă au adus-o într-o situație extrem de problematică. S-a înscris și ea pe lista celor obligaţi să renunțe.
Mariana, nevăzătoare din naștere, tonică și decisă să confrunte sistemul care le sfidează. Anul trecut a fost împinsă pe scări şi a căzut de la etajul întâi. Nu durerea fizică, ci rănile sufleteşti au ţinut-o în casă o lună. A avut puterea să se întoarcă la facultate. Mi-a prezentat cu încredere şi optimism soluţiile care le-ar ajuta pe ele, nevăzătoare, să facă față cerințelor. Speră că le pot ajuta. Doar am o funcţie de demnitate în Stat! Nu ştie şi nu-i spun că doar azi am primit un aviz negativ de la Guvern pentru o lege care vizează persoanele cu deficiențe de auz. Ce să-i spun Marianei? Că personaje în funcţii de decizie, plătite din bani publici, n-au nici timp, nici chef să se aplece asupra suferinţelor lor, să le ofere ceea ce li se cuvine? Să le spun că ele, “văzătoarele” abuzurilor la care sunt zilnic supuse, trăiesc într-o ţară de orbi…
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!
INTERVIURILE HotNews.ro