Sari direct la conținut

Disputele Israel-SUA privind un stat palestinian se adâncesc / Borrell: Israelul a creat și finanțat Hamas pentru a împiedica crearea unui stat palestinian

HotNews.ro
Joe Biden si Benjamin Netanyahu, Foto: White House Photo / Alamy / Profimedia Images
Joe Biden si Benjamin Netanyahu, Foto: White House Photo / Alamy / Profimedia Images

Israelul duce sâmbătă lupte violente în Fâșia Gaza, unde Hamas a raportat peste 160 de morți în ultimele 24 de ore, pe fondul disensiunilor dintre guvernul israelian și aliatul său american cu privire la crearea unui posibil stat palestinian, potrivit AFP.

La începutul zilei de sâmbătă, un corespondent al AFP a semnalat tiruri intense de artilerie și lovituri aeriene, în special în sectorul Khan Younès, în sud, devenit epicentrul operațiunilor militare după o primă fază în nordul teritoriului.

Trupele israeliene, sprijinite de forțele aeriene și navale, distrug „infrastructuri teroriste” în întreaga fâșie de coastă și au lovit lansatoare de rachete în Khan Younès, potrivit armatei.

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas, care se află la putere în Gaza din 2007, a raportat lupte violente în nordul teritoriului palestinian asediat și devastat.

În ultimele 24 de ore, loviturile israeliene au ucis 165 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.

20.000 de copii s-au născut „în infern”

Organizația Mondială a Sănătății deplânge „condițiile de viață inumane” din teritoriu, unde 2,4 milioane de locuitori nu mai au nimic. Aproape 20.000 de copii s-au născut „în infern” de la începutul ofensivei israeliene, potrivit UNICEF.

Războiul a fost declanșat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, care s-a soldat cu 1.140 de morți, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre oficiale israeliene.

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite și duse în Gaza, dintre care aproximativ o sută au fost eliberate la sfârșitul lunii noiembrie. Potrivit presei israeliene, familiile ostaticilor s-au adunat în timpul nopții în fața reședinței private a premierului Benjamin Netanyahu, cerând un acord pentru eliberarea celor dragi lor.

Mare parte din Fâșia Gaza s-a transformat în ruine după masivele bombardamente israelieneFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ca represalii la acest atac, Israelul a jurat să „anihileze” Hamas și rămâne surd la apelurile ONU și ale comunității internaționale pentru o încetare a focului pentru ajutor umanitar.

Potrivit unui nou raport prezentat sâmbătă de Ministerul Sănătății din Hamas, 24.927 de persoane, în marea lor majoritate femei, copii și adolescenți, au fost ucise și 62.108 au fost rănite în operațiunile israeliene.

Biden vs. Netanyahu

Principalul aliat și susținător al Israelului, Statele Unite i-au cerut acestuia să limiteze numărul victimelor civile și și-au reiterat sprijinul pentru crearea unui stat palestinian, respins de guvernul lui Benjamin Netanyahu.

Israelul trebuie să dețină controlul de securitate asupra întregului teritoriu situat la vest de râul Iordan”, care include Cisiordania și Gaza ocupate, „aceasta este o condiție necesară, care este în contradicție cu ideea de suveranitate (palestiniană)”, a reafirmat joi Netanyahu.

A doua zi după declarațiile sale, el a discutat telefonic cu președintele american Joe Biden despre viitorul soluției „celor două state”, un stat palestinian viabil alături de Israel.

Joe Biden „crede în continuare în perspectiva și posibilitatea” unui stat palestinian, dar „recunoaște că va fi nevoie de multă muncă pentru a ajunge acolo”, a declarat Casa Albă după această întâlnire, prima de la 23 decembrie.

Borrell: Israelul a „creat” și „finanțat” Hamas pentru a „împiedica” crearea unui stat palestinian

În absența unui acord cu Washingtonul pe această problemă centrală pentru perioada postbelică, Israelul a dat undă verde la livrarea, prin portul israelian Ashdod, a făinii destinate Gaza, potrivit Casei Albe.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a susținut că „soluția celor două state trebuie să fie impusă din exterior”, acuzând Israelul că a „creat” și „finanțat” Hamas pentru a „împiedica” crearea unui stat palestinian și pentru a „slăbi” Autoritatea Palestiniană a lui Mahmoud Abbas.

Aflat în cea de-a patra lună, conflictul exacerbează tensiunile regionale dintre Israel și „axa rezistenței”, care reunește în jurul Iranului grupări anti-israeliene precum Hamas, Hezbollahul libanez și Houthi din Yemen.

Rebelii houthi au revendicat noi atacuri asupra unui petrolier american în Golful Aden, ceea ce a determinat noi lovituri americane împotriva lor vineri.

La frontiera israeliano-libaneză, unde există un schimb de focuri zilnic, armata israeliană a declarat vineri că a lovit locații ale Hezbollah în sudul Libanului, mișcarea libaneză revendicând trei atacuri pe teritoriul israelian.

În Siria vecină, Israelul și-a intensificat, de asemenea, operațiunile vizând regimul și grupurile pro-iraniene. Sâmbătă, un atac israelian a vizat o clădire din Damasc care găzduia o reuniune a oficialilor pro-iranieni, ucigând cinci persoane, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro