Sari direct la conținut

„Divina Comedie” a lui Alighieri va fi trimisă în spațiu: „Iubirea care mişcă Soarele şi celelalte stele”

HotNews.ro
„Divina Comedie” a lui Alighieri va fi trimisă în spațiu: „Iubirea care mişcă Soarele şi celelalte stele”

Celebrul poet italian Dante Alighieri se ridică, din nou, la cer, odată cu lansarea în spaţiu a unei copii a „Divinei comedii”, relatează joi Reuters.

Dante, cel mai mare poet al Italiei, şi-a împărţit opera monumentală „Divina comedie” în trei secţiuni distincte: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul.

Alegoria, care reprezintă călătoria unui suflet către Dumnezeu, este una dintre cele mai influente opere din literatură.

Acum, o copie din „Divina comedie”, scrisă cu caractere minuscule pe foi dintr-un aliaj de titan şi aur, va fi trimisă în spaţiu şi lăsată acolo, să plutească printre stelele despre care a scris Dante.

Ultimul cuvânt din fiecare dintre cele trei părţi ale operei este „stelle” (stele), inclusiv faimosul vers final care îl defineşte pe Dumnezeu, „Iubirea care mişcă Soarele şi celelalte stele”.

„Ştiam că vor exista multe ediţii speciale ale ‘Divinei comedii care vor apărea pentru a marca în acest an 700 de ani de la moartea sa, aşa că am vrut să facem ceva total diferit”, a declarat Giorgio Amaroli, directorul Scripta Maneant, o editură cu sediul în Bologna.

Denumit deseori „Poetul suprem”, Dante Alighieri a trăit în Republica Florentină, iar scrierile sale au contribuit la stabilirea dialectului toscan drept bază a limbii italiene standardizate.

El a fost exilat din motive politice şi a murit la Ravenna, în 1321.

Titan și aur

Pentru acest proiect spaţial, două foi măsurând aproximativ 29 de centimetri pe 43 de centimetri şi pliate în patru, în stil acordeon, vor fi imprimate fiecare cu întregul poem de aproximativ 14.200 de versuri, conţinând aproximativ 32.000 de cuvinte.

Acestea vor fi trimise în spaţiu, în această toamnă, în cadrul unei misiuni Soiuz de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan până la Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Una dintre foi va fi lansată în spaţiu.

Cealaltă va fi semnată de astronauţi şi va fi adusă înapoi pe Pământ în 2022.

Un facsimil al celei de-a doua foi va fi inclus dintr-o versiune tipărită în mod tradiţional, în format mare, a „Divinei comedii”, ce va fi comercializată în ediţie limitată de 700 de exemplare, corespunzând numărului de ani de la moartea lui Dante.

„Oamenii (misiunii) Soiuz ne-au spus că o versiune pe hârtie nu va rezista mult în spaţiu, aşa că a au sugerat aliajul din titan şi aur”, a declarat Amaroli, adăugând că un prototip a fost trimis în Kazahstan pentru a fi analizat.

Amaroli s-a inspirat pentru acest proiect din Cântul XXII din „Paradisu”’, când Dante se află printre vastitatea sferelor şi planetelor din cer şi priveşte în jos spre Pământ şi este uimit de micimea acestuia.

Lansarea specială în spaţiu va costa editura peste 150.000 de euro, iar exemplarele vor costa aproximativ 6.000 de euro fiecare, a precizat editura.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro