DNA il contrazice pe Gusa si spune ca Vosganian nu are dosar
DNA l-a contrazis pe Cosmin Gusa, sustinind ca Varujan vosganian nu are vreun dosar. Purtatorul de cuvint al insitutiei, Livia Saplacan, a declarat ca Varujan Vosganian ” nu are calitatea de invinuit sau de inculpat in vreun dosar aflat in cercetarea DNA”.
Presedintele Partidului Initiativa Nationala, Cosmin Gusa, a afirmat ca ministrul economiei, Varujan Vosganian, urmeaza sa fie incriminat in acelasi dosar cu ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, si fostul titular de la Comunicatii, Nagy Zsolt, a anuntat NewsIn.
Fara sa mentioneze explicit dosarul “Posta”, Gusa a spus ca “in mod evident, Varujan Vosganian este al cincilea ministru al guvernului Tariceanu care a produs niste documente, in calitate de ministru, care-l vor incrimina in aceeasi categorie cu Nagy Zsolt si mai ales cu domnul Chiuariu”.
Gusa a declarat ca ministrul economiei a semnat o serie de documente si nu doar o Hotarare de Guvern, asa cum afirmase liderul PIN, adaugand ca “exista o legatura clara intre ceea ce s-a realizat prin semnatura lui Vosganian si interesele de afaceri ale lui Tariceanu”. Gusa a cerut demisia de onoare a ministrului economiei.
Cosmin Gusa a adaugat ca va oferi detalii in cursul unei conferinte de presa.
Potrivit DNA, in dosarul “Posta” sunt implicati ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, si fostul ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Nagy Zsolt. Procurorii au anuntat in luna septembrie ca fac verificari cu privire la Hotararea de Guvern 377/2007, aprobata de ministrul justitiei, Tudor Chiuariu.
DNA a solicitat presedintelui Traian Basescu avizul privind inceperea urmarii penale a celor doi insa Comisia prezidentiala de la Cotroceni care se pronunta in privinta avizului de urmarire sau nu a ministrilor a fost desfiintata printr-o Ordonanta de urgenta a executivului.
In dosarul “Posta”, procurorii urmaresc?legalitatea unor achizitii realizate de Compania Nationala Posta Romana, precum si asocierea institutiei si angajatilor sai in diferite societati comerciale si posibila fraudare a patrimoniului public si privat al statului, ca urmare a acestor activitati.