Sari direct la conținut

Dîncu: România este pregătită să primească 500.000 de refugiați ucraineni. Unde vor fi amplasate taberele

HotNews.ro
Copil evacuat din Donetk, Foto: Profimedia Images
Copil evacuat din Donetk, Foto: Profimedia Images

România ar putea primi 500.000 de refugiați ucraineni, spune Vasile Dîncu, ministrul Apărării. Aceștia vor fi găzduiți în taberele amplasate în 4 județe. HotNews a discutat joi dimineață cu reprezentanții ISU din fiecare județ pentru a vedea cât de pregătiți sunt.

Ministrul de interne, Lucian Bode declarase și el încă de săptămâna trecută că planul de acțiune pentru gestionarea unui flux masiv de refugiați la granița de nord a României a fost finalizat și că aceste tabere ar trebui operaționalizate în timp scurt.

Taberele ar urma să fie montate în județele Maramureș, Suceava, Botoșani și Iași.

ISU Maramureș: Avem pregătită o primă tabără, oricând le putem ridica pe următoarele

Noi avem deja pregătită o tabără cu 30 de corturi fiecare având 25 de metri pătrați, alte 3 corturi pentru servit masa, fiecare a câte 75 de metri pătrați, putând adăposti circa 202 persoane, au spus joi dimineață reprezentanții ISU Maramureș. Potrivit acestora, în situația în care se primește un ordin de la București pentru a fi adăpostiți refugiați suplimentari, vor fi ridicate alte tabere, ISU Maramureș identificând deja mai multe locuri în care acestea să fie amplasate.

Există câteva condiții care trebuie respectate atunci când se alege un loc în care să fie ridicate taberele. Ele trebuie să asigure accesul la servicii medicale și sociale şi să aibă utilitățile în apropiere.

De asemenea, este necesar ca terenul să fie orizontal, să nu existe posibilitatea producerii alunecărilor de teren sau surpărilor. Să existe drumuri și alte căi de acces care să permită primirea refugiaților, distribuirea alimentelor, aprovizionarea cu alimente de bază, să ofere condiții de protecție împotriva incendiilor și racordare la rețeaua electrică.

ISU Botoșani: În cel mult 12 ore de la primirea dispoziției oficiale putem monta corturile

Suntem pregătiți de două săptămâni pentru a-i primi. În cel mult 12 ore de la primirea dispoziției oficiale putem monta corturile pentru sinistrați sau refugiați. Noi am mai utilizat și în trecut asemenea tabere, de când cu inundațiile care au lăsat pe drumuri o mulțime de oameni, așa că avem experiență în așa ceva. Punctele în care au fost montate tabere sunt verificate periodic pentru a vedea dacă sunt re-utilizabile și în plus am identificat și noi spații în care să putem amplasa noi tabere, dacă va fi necesar, au spus pentru HotNews oficialii ISU Botoșani.

De altfel, într-o localitate mică din județul Botoșani, vin tot mai mulți ucraineni care îşi stabilesc acolo domiciliul.

„Într-o singură zi am avut şapte cetăţeni ucraineni care au solicitat reşedinţă definitivă în Vârfu Câmpului. Sunt mulţi în ultima vreme. Nu ştiu câţi sunt exact, dar oricum sunt cu zecile şi cu sutele într-o săptămână. Vin şi îşi fac documentele şi se mută pe Vârfu Câmpului. Este legat de situaţia conflictuală ruso-ucraineană. Probabil îi sperie şi ei caută să plece cât mai mulţi”, a afirmat, potrivit Agerpres, Maria Huţu, primarul localității.

Vârfu Câmpului este o comună care se află în partea de Nord-Vest a judeţului Botoşani, la aproximativ 30 de kilometri de Vama Siret de la frontiera româno-ucraineană.

ISU Suceava: Așteptăm pregătiți în caz că vor veni refugiați

Stăm pregătiți în caz că vor veni refugiați la noi. Toate corturile și celelalte materiale sunt gata, doar să primim ordinul și în câteva ore le ridicăm, a spus joi dimineață cpt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Judeţul Suceava este pregătit să pregătit cu spaţii de cazare şi asistenţă medicală în eventualitatea unui aflux de refugiaţi din Ucraina, a informat, prefectul Alexandru Moldovan, scrie Agerpres. Astfel, în conformitate cu planul întocmit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pe plan local a fost realizată identificarea unor posibile locuri de amplasare a taberei mobile ce se află în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului.

Potrivit prefectului, conducerea ISU Suceava a dat asigurări că echipamentele, constând în corturi, paturi, perne, pături, cearşafuri, surse de curent electric, tot ce permite cazarea temporară a unor cetăţeni, pot fi amplasate în teren în maxim 12 ore.

De asemenea, au fost identificate şi alte spaţii de cazare, astfel încât să se poată gestiona un eventual aflux de refugiaţi din ţara vecină, pe teritoriul judeţului Suceava.

Aceste spaţii de cazare, verificate în prealabil de personalul din cadrul ISU Suceava, vor fi puse la dispoziţie fie de autorităţile publice locale, fie de operatori din turism, îndeplinind condiţiile minime în vederea cazării refugiaţilor.

În acelaşi timp, analiza efectuată împreună cu structurile implicate în gestionarea unui eventual aflux de refugiaţi a avut în vedere şi asigurarea atât a asistenţei medicale, cât şi a celei psihologice ce trebuie acordată acestor persoane, luând în considerare traumele emoţionale la care sunt supuse.

”Este evident că nu ne dorim să fim puşi în situaţia de a pune în practică planurile pe care le avem, ne dorim ca situaţia din ţara vecină să revină la normal, dar, la nevoie, vom face tot ceea ce este necesar astfel încât refugiaţii care vor solicita ajutor pe teritoriul ţării noastre să-l şi primească”, a spus prefectul judeţului Suceava.

ISU Tulcea: Sunt asigurate toate măsurile necesare pentru a gestiona fluxul de migranți

La nivelul județului sunt asigurate toate măsurile necesare pentru a gestiona fluxul de migranți. Nu avem probleme, există acel Plan național de acțiune pe care suntem pregătiți să-l aplicăm, ne-a spus joi Vasile Șoavă, directorul de cabinet al prefectului.

Dar, în afara celor 4 județe, s-au oferit și altele să primească ucraineni. La Galați, primarul reședinței de județ, Ionuţ Pucheanu a anunţat, joi, că este pregătit să primească eventualii refugiaţi ucraineni.

„Suntem alături de vecinii şi prietenii noştri ucraineni, care învaţă şi lucrează la Galaţi, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa şi din ţara lor şi avem speranţa că acest conflict nemeritat se va sfârşi cât mai curând”, a scris pe Facebook primarul Ionuţ Pucheanu.

Potrivit acestuia, eventualii refugiaţi din Ucraina ar putea fi cazaţi, în municipiul Galaţi, atât în blocurile primăriei sau unităţi sportive, folosite, în 2020 – 2021, drept spaţii de carantină pentru persoanele cu COVID, cât şi în mai multe săli de sport şcolare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro