Doar doi din trei români din categoria 20-64 de ani au loc de muncă. Taxe mai mari sau mai mulți români la muncă, e și aceasta o întrebare pentru buget

Când vine vorba de buget, România pare prinsă într-un joc de-a „cine strânge cureaua mai tare”: statul sau contribuabilul? Dar dacă, în loc să ne tot numărăm găurile de la curea, am încerca să adăugăm mai mulți români la masa de prânz a economiei? Până la urmă, cu cât suntem mai mulți la plată, cu atât va fi mai mică nota de plată pentru fiecare.

Datele recente nu ne lasă să visăm cu ochii deschiși: în primul trimestru din 2025, doar 68,7% dintre românii între 20 și 64 de ani aveau un loc de muncă, ne anunță Institutul Național de Statistică, iar dacă ne uităm la restul Europei, suntem la coada plutonului. 

E ca la maraton: alergăm, dar tot la coada grupului suntem, cu șiretul dezlegat și cu gândul la pauză de hidratare.

De ce nu intră toată lumea pe teren? Două motive sunt clare: pe de o parte, avem echipe întregi de jucători care stau pe bancă, din categorii vulnerabile: femei, tineri, persoane slab calificate, persoane cu handicap, comunitatea romă. La aceste categorii, șomajul este predominant mai mare decât media.

Apoi, unii români joacă pe alte stadioane, nu din vina lor, fie în afara țării, fie stau acasă în agricultura de subzistență. Iar necalificarea e o mare problemă.

La românii cu studiile elementare șomajul a ajuns la 55%

Cifrele sunt grăitoare: doar 45,1% dintre cei cu studii elementare muncesc, iar șomajul la tineri e la cote de Champions League, doar că nu ne bucurăm de trofeu. 

Femeile, deși joacă în echipa națională a grijii de familie, nu prea apucă să intre pe terenul pieței muncii, mai ales când creșele și grădinițele sunt mai rare decât golurile dintr-un meci aranjat.

Problema e sistemică, iar soluțiile trebuie să fie pe măsură. Dacă vrem să nu rămânem fără jucători în deceniile care vin, trebuie să investim în antrenamente serioase: educație, recalificare, digitalizare. 

Să nu uităm de mai multe creșe, politici care să flexibilizeze echilibrul muncă-viață, și, de ce nu, o galerie care să le încurajeze. Pentru grupurile vulnerabile, e nevoie de antrenori dedicați, nu doar de tribune goale.

Confucius zicea să-i dai omului o undiță, nu un pește. Noi zicem: să-i dai omului cadrul profesional al unui job, nu ajutor de șomaj care să vină de la o taxă în plus. 

Creșterea numărului de contribuabili

Investiția în capitalul uman nu e doar o strategie economică, ci și una de fair-play social: mai mulți jucători activi înseamnă mai multe goluri, mai multe puncte la buget și o echipă națională care nu joacă doar la apărare sau a offside.

În loc să alergăm mereu după majorări de taxe, poate ar fi timpul să schimbăm tactica: să creștem numărul de contribuabili și să stimulăm productivitatea, nu să ne certăm pe cine plătește mai mult la pauză. 

Lui Einstein i se atribuie citatul: „Nu putem rezolva problemele folosind aceeași mentalitate pe care am folosit-o atunci când le-am creat.” Altfel spus, nu poți câștiga meciuri noi cu tactici vechi. Deci, să nu ne mai uităm doar la tabela de scor de azi, ci să construim o echipă pentru viitor.

Ce ziceți, schimbăm strategia și dăm șanse întregii echipe pe teren? Pentru că, într-adevăr, nimic nu e mai puternic decât o idee a cărei vreme a venit . E momentul să nu mai pierdem meciul economic, înainte ca el să înceapă.