Doctoratul strict secret
Asociația IMEDU a inițiat un program de analizare a tezelor de doctorat ale persoane publice. Încă din primul moment când am încercat să obținem tezele de doctorat, ne-am lovit de un zid uriaș creat în jurul acestor lucrări care, prin lege, au statutul de documente publice. Pentru că fraudele academice scoase la iveală anterior au lezat presupusa onoare a unor universități, în acest moment, mai multe instituții publice par să fi ridicat gardul care ține înăuntru leopardul. Secrete nu sunt doar doctoratele aparținând Academiei de Științe ale Securității Naționale.
Doamna senator Gabriela Firea a frecventat școala doctorală la La Academia de Studii Economice din București. În cv-urile anterioare doamna Firea notează că a urmat cursurile doctorale de la ASE, dar nu avem informații dacă a finalizat aceste studii sau nu. Așa că am trimis o scrisoare la ASE să aflăm dacă doamna este și absolventă. Surprinză însă! ASE refuză să ne ofere orice informație sub pretextul protejării datelor cu caracter personal și ne trimite să căutăm lucrarea la bibliotecă.
Apoi am trimis mai multe cereri – pe hârtie și pe mail – pentru obținerea titlurilor tuturor lucrărilor de doctorat din ultimii ani. Nu ne-au parvenit nici informațiile acestea, pe motiv că numele doctorilor sunt informații cu caracter personal și am fost direcționați, iarăși, la biblioteca universității pentru a consulta tezele. Refuzul este însă nejustificat legal, programul susținerii tezelor de doctorat este public.
Odată ajunși la bibliotecă, am avut altă surpriză când am constatat că tezele de doctorat nu pot fi văzute de oricine, oricând, ele au un statut special. Procedura este complicată și anevoioasă: trebuie scrisă o cerere adresată rectorului, în care se precizează și motivul consultării tezei. Dacă această cerere este aprobată – într-o perioadă nedefinită de timp – atunci teza poate fi consultată. Cu alte cuvinte, trebuie cerută o aprobare de la rector, ASE considerând că tezele de doctorat sunt documente speciale și numai cu știința mai marelui universității un străin poate atinge prețioasele teze.
Mai mult decât atât, nici când te afli în sfârșit în fața tezei dorite, tot nu poți să faci o verificare exhaustivă folosind tehnică digitală. Printr-un regulament intern, biblioteca ASE nu permite nimănui să obțină o copie a tezelor în niciun fel de format: pur și simplu este interzisă fotocopierea sau fotografierea tezelor. Nu poți decât să le observi, să le citești, dar nu poți pleca acasă cu vreun citat mai amplu din teză. În niciuna din bibliotecile universitare pe care le-am vizitat nu există această regulă. Interdicția fotocopierii lucrărilor publice este o găselniță de secretizare a bibliotecii ASE.
Prin toate aceste forme de obstrucționare a accesului la tezele de doctorat, ASE își protejează interesele, profesorii și mai ales numeroșii doctorii care lâncezesc în structurile de putere ale statului. Țin să amintesc că nu puține persoane publice s-au specializat în economie prin doctorate la ASE.
ASE a pus ziduri înalte pe care nu le-am putut trece, așa că ne-am orientat spre Biblioteca Națională, acolo unde, în depozitul legal, se găseau unele teze de doctorat. Dar caracatița acesta care ascunde tezele de doctorat stă cu o tentaculă viguroasă și pe Biblioteca Națională. Nu o dată, ci de cinci ori în ultimele luni, am fost la Biblioteca Națională și de fiecare dată ni s-a spus cu nonșalanță că tezele de doctorat nu pot fi consultate pentru că doamnele care se ocupă cu gestiunea lor sunt în concediu medical. Lună după lună am revenit cu speranța că ele se vor însănătoși, dar de fiecare dată concediul lor urma să se prelungească cu două săptamâni, o lună, două.
În urma unei solicitări scrise și a vizitelor care au impacientat bibliotecarele și șefele lor, doamna Director interimar a bibliotecii ne-a răspuns cu același ton de nevinovăție că deocamdată nu există soluție la această problemă și ne-a precizat că bibliotecarele în cauză sunt în concediu medical pe o perioadă nedefinită. Este important de precizat că poziția directorului Claudia Șerbănuţă este la fel de șubredă ca și castelele din cărți pe care le construiește. Interimatul doamnei se prelungește lună de lună, după ce un alt manager interimar anterior a fost destituit pentru că s-a opus preluării de către Ministerul Culturii a unor spații din clădirea nou construită a bibliotecii. Elena Târziman, fostul director interimar nu a obținut punctajul de trecere la consursul organizat pentru ocuparea postului de manager. La 1 august 2014 Claudia Șerbănuță a fost numită director interimar pe o perioadă necunoscută. În mod evident, există grave probleme de management la biblioteca națională, așa că ne-am adresat și ministrului culturii pentru un punct de vedere în această privință. Cererea noastră a fost ignorată de ministrul Vlad Alexandrescu.
Să așteptăm deci, dar până când? Poate până trec alegerile sau se schimbă legea și statutul de document public al tezelor de doctorat. Numai atunci, marile instituții care scot doctori pe bani publici vor putea răsufla ușurate și se vor reîntoarce la metehnele lor de odinioară care le-au asigurat atâta pace, bogăție și idenpendență. După grenada care a aruncat în aer o insignifiantă parte a școlilor doctorale românești, s-a născut rezistența, o conjurație a doctorilor și a conducătorilor de doctorate care se apară prin orice mijloace și respinge cu vehemență orice încercare de a pătrunde pe terenul lor.
În acest context pare ridicolă afirmația ministrului Adrian Curaj care vrea ca acordarea și retragerea titlurilor doctorale să intre în atribuția și responsabilitatea instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, a universităților și a Academiei Române. La începutul acestui an a avut loc o tentativă de modificare a legii educației – realizată desigur de oamenii din sistem – care propunea modificarea statutului de document public al tezelor de doctorat. Totul pentru a îngreuna accesul pulicului larg la tezele de doctorat. Din fericire, la presiunea societății civile, s-a renunțat la acestă modificare legislativă care ar fi secretizat rezultatele școlii doctorale românești.