Sari direct la conținut

Doctorul personal al Papei Francisc a murit din cauza complicațiilor provocate de Covid-19

HotNews.ro
Papa Francisc si Fabrizio Soccorsi, Foto: Vatican Media
Papa Francisc si Fabrizio Soccorsi, Foto: Vatican Media

Doctorul personal al Papei Francisc, Fabrizio Soccorsi, a murit din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus, transmite Vaticanul, citat de Catholic News Agency.

Medicul de 78 de ani, care era tratat pentru ”o patologie oncologică”, a murit la spitalul Gemelli din Roma, potrivit ziarului Vaticanului, L’Osservatore Romano.

Papa Francisc l-a numit pe Soccorsi drept medicul său personal în august 2015, când nu a mai reînnoit mandatul doctorului papal Patrizio Polisca, ce era și șeful serviciilor de sănătate ale Sfântului Scaun.

Odată cu pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, cele două poziții au fost reunite pentru a fi ocupate de aceeași persoană, dar Papa Francisc a renunțat la acest obicei când l-a ales pe Soccorsi, un medic din afara Vaticanului.

Ca doctor personal al lui Francisc I, Soccorsi a călătorit cu Papa în vizitele internaționale. În timpul vizitei de la Fatima (Portugalia) din mai 2017, Papa a depus două buchete de trandafiri albi la statuia Fecioarei maria pentru fiica lui Soccorsi, grav bolnavă, ce a murit în mai puțin de o lună.

Soccorsi și-a început cariera în medicină și chirurgie la Universitatea Sapienza din Roma. În cariera sa a fost atât doctor practicant, cât și profesor de medicină, în special în domeniile hepatologie, sistemul digestiv și imunologie.

Papa Francisc a anunțat sâmbătă că se va vaccina „săptămâna viitoare”, într-un interviu pentru televiziunea italiană Canale 5 în care a afirmat că opoziția față de vaccinul împotriva Covid ține de un „negaționism suicidar”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro