Sari direct la conținut

DOCUMENT Noile condiții în care se reiau cursurile în școli după vacanța de Paște

HotNews.ro
DOCUMENT Noile condiții în care se reiau cursurile în școli după vacanța de Paște

Elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai. De asemenea, se permite și participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ, care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, a decis miercuri seară Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

În ședința de miercuri, 28 aprilie 2021,CNSU a adoptat Hotărârea numărul 25, potrivit căreia Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță,cu respectarea următoarelor prevederi:

  • a)permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • b)permiterea participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • c) permiterea organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În ceea ce îi privește pe ceilalți elevi, aceștia se vor întoarce la școală pe 5 mai potrivit scenariilor cunoscute – verde, galben, roșu, în funcție de rata de infectare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro