Sari direct la conținut

DOCUMENT Testarea apelor din canalizare pentru depistarea SARS-CoV2, propusă în premieră și în România

HotNews.ro
DOCUMENT Testarea apelor din canalizare pentru depistarea SARS-CoV2, propusă în premieră și în România

​Testarea apelor din canalizarea menajeră din zonele urbane pentru depistarea SARS-CoV2, deja o realitate în alte țări europene, este propusă în premieră și în România. Propunerea apare într-o adresă oficială transmisă Institutului Național de Sănătate Publică de medicul Adrian Wiener, deputat USR-PLUS și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Medicul Adrian Wiener este și coordonatorul secției COVID a Spitalului Județean din Arad.

Metoda testării apelor uzate este deja folosită în zone metropolitane din țări precum Franța, Olanda, Italia, Finlanda sau Spania, prin identificarea încărcarii virale cu SARS-CoV-2 RNA în materiile fecale, secreții respiratorii sau urină, arată Adrian Wiener. Este o metodă stiințifică inovatoare, în plin avânt, folosită cu succes pentru monitorizarea – în timp real – a datelor socio-geografice cu impact în sănătatea publică.

Această metodă ar reprezenta o avertizare timpurie/preventivă asupra trendului crescător în anumite zone, o unealtă de gestiune pentru politicile publice din anumite zone și o plasă de siguranță în ceea ce privește testarea (în cazurile în care încărcarea virală în apele uzate diferă major de cea raportată de testarea RT-PCR).

Detectarea încărcarii virale cu SARS-CoV-2 RNA în apele uzate poate da un avans mediu de 30 de zile sistemului medical în cazul unei creșteri considerabile a numărului de infectări, subliniază Adrian Wiener.

În plus, costurile de implementare ar fi incomparabil mai mici decât costurile globale generate de insuficiența testării RT-PCR.

Redăm integral textul adresei trimise de Adrian Wiener, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, către directorul Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol:

„Stimată doamnă director,

România are o capacitate limitată de testare RT-PCR pentru SARS-CoV2. Niciodată nu am ajuns la utilizarea întregii rezerve teoretice de 50.000 de teste /zi. Astfel, instrumentul testării nu a fost folosit niciodată prospectiv ci doar reactiv – pentru confirmarea/infirmarea suspiciunii de COVID-19 la pacienții care corespund „definiției de caz” din Metodologia de Testare. Incidența cumulată la 14 zile la mia de locuitori este astfel doar o parte din incidența reală pentru că toți indicatorii epidemiologici au limitări inerente. La această stare de fapt contribuie și inerția semnificativă a anchetelor epidemiologice; unii dintre contacți nu sunt identificați în timp real iar unele persoane, deși cu simptomatologie ușoară/medie nu se testează iar de multe ori nici nu își asumă izolarea în contextul clinic de impregnare virală. Numărul persoanelor spitalizate sau gradul de încărcare al secțiilor ATI reflectă nivelul transmiterii comunitare cu o întârziere de zile/săptămâni și nu reflectă componenta ușoară/asimptomatică de boală.

Pentru a suplini acest neajuns evident, pentru a avea un suport epidemiologic mai solid pentru calibrarea onestă a politicilor publice comunitare privitoare la restricții și conduită comunitară vă îndreptăm atenția spre un instrument inovativ de evaluare globală a prevalenței COVID-19 în zonele metropolitane.

Astfel, încărcarea virală cu SARS-CoV-2 RNA a apelor uzate provenite din canalizarea menajeră și mai ales evoluția în dinamică a acestei încărcări poate reflecta variații în prevalența COVID-19 în zonele urbane. Poate fi un instrument util în evaluarea transmiterii comunitare a bolii și poate anticipa numărul de îmbolnăviri și accesarea serviciilor medicale. Laboratoarele DSP pot efectua ritmic – la 2-3 zile analize din puncte cheie de colectare și astfel dinamica încărcării virale a populației generale să poată fi evaluată.

De altfel, în ultimul raport, prin care crește spre foarte ridicat gradul de alertă privind riscul de apariție și transmitere în comunitatea a noilor tulpini cu transmisibilitate crescută, ECDC îndeamnă statele membre să mențină și să crească monitorizarea și supravegherea răspândirii SARS-CoV-2 în general și a noilor tulpini mutante în particular.

În speranța ca această propunere să fie considerată utilă și să devină o componentă constantă în arsenalul adjuvant al supravegherii epidemiologice a epidemiei de COVID-19 în România,

Cu prețuire, dep. Adrian Wiener, Vicepreședinte Comisia de Sănătate, Camera Deputaților”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro