Documente declasificate după 50 de ani arată cum a reușit disidentul Andrei Saharov să își scoată din URSS discursul pentru Premiul Nobel pe care Moscova i-a interzis să îl ridice

Într-o dimineață rece din decembrie 1975, disidentul sovietic Andrei Saharov s-a întâlnit cu un diplomat norvegian pe o stradă din Moscova pentru a-i înmâna discursul său de acceptare a Premiului Nobel pentru Pace, astfel încât soția sa să-i poată citi cuvintele la ceremonia de decernare de la Oslo, la care autoritățile sovietice i-au interzis să participe, relatează marți agenția Reuters.

Saharov, un specialist în fizică nucleară, era unul dintre cei mai proeminenți disidenți ai Uniunii Sovietice, criticând lipsa drepturilor omului sub conducerea Partidului Comunist. Totodată, el era considerat părintele bombei cu hidrogen sovietice, devenind ulterior un militant împotriva armelor nucleare.

Autoritățile i-au refuzat dreptul de a părăsi țara pentru a primi premiul pentru pace. La 50 de ani distanță, documente recent declasificate, revizuite de Reuters, dezvăluie pentru prima dată modul în care Saharov a reușit să își strecoare discursul său în afara Uniunii Sovietice.

Cu câteva zile înainte de ceremonia de decernare a premiului la Oslo, la începutul lui decembrie 1975, diplomatul norvegian Viggo Lange a primit un apel telefonic la ambasada Norvegiei din Moscova de la „un rus” care dorea să vorbească urgent cu el.

„Era Saharov, care întreba dacă poate veni la ambasadă înainte de ora unu”, a scris Lange într-o notă adresată Ministerului de Externe de la Oslo. „A cerut ca cineva să-l întâmpine afară, în cazul în care i s-ar fi interzis intrarea”.

Povestea discursului lui Saharov, demnă de un film de spionaj

Lange își amintește în notă: „Cu mult înainte de ora unu, am ieșit și am stat pe trotuarul din fața intrării ambasadei. Milițianul (rus) din stradă părea că așteaptă ceva. După cinci minute, a fost chemat și a plecat, iar aproximativ două minute mai târziu, Saharov a sosit într-o mașină cu șofer (având numărul de înmatriculare MKZJ), care s-a oprit pe cealaltă parte a străzii”.

Diplomatul norvegian continuă în informarea sa către guvernul de la Oslo: „Saharov m-a recunoscut, iar eu l-am întâmpinat la marginea trotuarului, pe partea ambasadei. Milițianul ne studia cu interes, dar nu a dat semne că ar interveni”.

„Saharov avea asupra sa manuscrisul dactilografiat al prelegerii sale pentru Nobel și discursul său de acceptare pentru ceremonia de decernare a premiului”, a mai informat acesta.

Lange l-a sunat apoi pe ambasadorul norvegian Petter Graver, care s-a întâlnit cu Saharov în biblioteca ambasadei. Acolo, Saharov i-a cerut lui Graver să se asigure că documentele ajung la soția sa, Yelena Bonner, care se afla la acea vreme în Europa de Vest. Graver a fost de acord, potrivit notei.

Andrei Saharov a primit Premiul Nobel pentru Pace cu 50 de ani în urmă

Bonner a citit cuvintele soțului său la ceremonia ce a avut loc pe 10 decembrie 1975 la Oslo. În discurs, Saharov a declarat că autoritățile sovietice i-au interzis călătoria la Oslo „pe motivul pretins că sunt familiarizat cu secrete de stat și militare”.

Saharov a primit premiul „pentru lupta sa pentru drepturile omului în Uniunea Sovietică, pentru dezarmare și cooperare între toate națiunile”, conform motivației publicate de Comitetul Nobel.

Procesul de nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace rămâne secret timp de 50 de ani, iar documentele privind premiul acordat lui Saharov au fost făcute disponibile la cerere anul acesta.

În 1980, autoritățile sovietice i-au stabilit cu forța reședința lui Saharov în orașul Gorki, actualul Nijni Novgorod, un oraș interzis străinilor, ca pedeapsă pentru criticile sale la adresa invaziei sovietice în Afganistan.

Saharov a fost eliberat prin decret al Kremlinului în 1986, după ce Mihail Gorbaciov a ajuns la putere și a introdus politica de „glasnost”.

El și Bonner și-au reluat viața la Moscova. Saharov a călătorit în Occident, inclusiv la Paris, și-a reluat activitatea științifică și a fost reabilitat oficial, înainte de a muri la Moscova pe 14 decembrie 1989.

UE îl celebrează anual pe fizicianul sovietic pentru lupta sa pentru drepturile omului

Începând cu 1988, Parlamentul European acordă anual Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire, un premiu onorific acordat persoanelor sau grupurilor care și-au dedicat viața apărării drepturilor omului și libertății de exprimare.

Premiul a fost decernat anul trecut Maríei Corina Machado și lui Edmundo González Urrutia, liderii opoziției venezuelene, după ce cu un an înainte el a fost acordat postum lui Mahsa Amini, tânăra ucisă în custodia Poliției Moravurilor din Iran după ce a fost reținută fiindcă nu purta corect hijabul.

În 2022 Parlamentul European a acordat Premiul Saharov poporului curajos al Ucrainei, reprezentat de preşedintele ucrainean, de liderii aleşi şi de societatea civilă.

Premiul a fost decernat în 2021 disidentului rus Alexei Navalnîi, pentru lupta sa contra corupţiei şi abuzurilor Kremlinului împotriva drepturilor omului.