Sari direct la conținut

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews.ro
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews

Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salvaţi.

Poliția Județeană Cluj a precizat că incidentul s-a produs în incinta unui şantier amenajat pentru lucrări la sectorul de cale ferată, situat pe strada Fildului din localitate, relatează News.ro.

Cei doi copii sunt doi băieţi – de 4 şi 6 ani.

„Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs incidentul şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.

Inpectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a anunțat marți după-amiază că pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin pentru a „salva doi copii care s-ar fi înecat într-o groapă cu apă (fost canal) situat pe strada Fildului din oraşul Huedin”.

„Cei doi copii au fost scoşi din apă şi se află în stop cardio-respirator”, a transmis ISU Cluj, precizând că echipajele prezente la faţa locului aplică manevre de resuscitare.

„Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul celor doi minori”, a transmis ulterior ISU Cluj.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro