Doi elevi, prinşi într-un liceu din Dâmbovița cu un pistol şi un briceag asupra lor FOTO
Agentul de pază al unui liceu din Târgoviște a alertat jandarmii după ce doi elevi au venit joi la școală având asupra lor un pistol de tip airsoft şi un briceag, precizează Jandarmeria Dâmbovița într-o postare pe Facebook.
„Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit astăzi, 17 februarie, la un liceu din municipiul Târgovişte, după ce au fost sesizați de agentul de pază că în unitatea școlară se află doi elevi care au asupra lor obiecte periculoase.
În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că tinerii, în vârstă de 17, respectiv 19 ani au pătruns în liceu cu un briceag și un pistol de tip airsoft,” informează jandarmeria.
Potrivit jandarmeriei, obiectele periculoase au fost confiscate, pe bază de proces-verbal, iar celor doi elevi li s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de „port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituții publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare instituției abilitate.