Sari direct la conținut

Doi ostatici cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, au fost eliberaţi de Hamas

HotNews.ro
Primii ostatici israelieni eliberati de Hamas, Foto: MOHAMMED ABED / AFP / Profimedia
Primii ostatici israelieni eliberati de Hamas, Foto: MOHAMMED ABED / AFP / Profimedia

Doi ostatici cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se află printre cei eliberaţi din fâşia Gaza, a anunţat duminică MAE.

„În continuarea precizărilor de presă ale Ministerului Afacerilor Externe privind activitatea Celulei de criză interinstituţională, MAE informează că duminică, 26 noiembrie 2023, două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, au fost eliberate”, a transmis MAE, potrivit News.ro.

Astfel, în prezent, patru persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatice în Fâşia Gaza, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza.

Ministerul Afacerilor Externe salută eforturile diplomatice ale SUA, Statului Qatar şi Republicii Arabe Egipt pentru eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza.

Ambasada României la Tel Aviv şi Consulatul General al României la Haifa menţin contactul cu autorităţile israeliene.

Armata israeliană a anunțat că 17 ostatici eliberați de Hamas au ajuns în Israel. În a doua zi a armistițiului temporar dintre Israel și Hamas, au fost eliberați 13 israelieni și 4 cetățeni thailandezi. În schimbul lor, din închisorile israeliene au fost eliberați 39 de prizonieri.

Această nouă eliberare ridică numărul total de ostatici eliberaţi la 46, din aproximativ cei 240 deţinuţi în Gaza după răpirea lor de către Hamas pe 7 octombrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro