Doi polițiști din Botoșani au ajuns la urgențe, după ce mașina lor a fost lovită de un microbuz
Doi agenţi de poliţie au fost răniţi uşor în urma unui accident rutier produs, luni, pe strada Sucevei, în care a fost implicată o maşină a Poliţiei, a declarat şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, Alexandru Ivanov, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, autospeciala de poliţie, o Dacia Logan, care se afla în misiune, a fost lovită din spate de un microbuz, înmatriculat în Germania, care se deplasa în acelaşi sens.
Maşina Poliţiei a fost proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care rula din sens opus. „Accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării distanţei în mers faţă de autospeciala Poliţiei”, a precizat Ivanov.
Maşina de poliţie era echipată cu aparatul radar şi la momentul producerii impactului avea semnalele acustice în funcţiune. Cei doi agenţi de poliţie au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.
Şoferul de 43 de ani care a produs accidentul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.