Doi romani, arestati intr-o parcare din Paris sub acuzatia de furt din bancomate
Doi români au fost arestaţi în noaptea de duminică spre luni sub acuzaţia de furt din bancomate, într-o parcare din arondismentul al VIII-lea, lângă Champs Elysees, în timp ce forţau intrarea unui local tehnic în interiorul căruia s-au refugiat, relatează site-ul Metrofrance.com preluat de Mediafax.
Poliţiştii au găsit asupra celor doi bărbaţi de origine română, a căror identitate şi vârstă nu au fost precizate, un pistol fals, două valize cu haine şi suma de 2.600 de euro în numerar, dar şi 20 de tije şi zece role de bandă adezivă cu faţă dublă, materiale care pot fi utilizate la furtul din distribuitoarele automate de bancnote.
„Acest tip de materiale este cunoscut serviciilor de poliţie”, a declarat o sursă apropiată dosarului. „Utilizatorii introduc cardul în fanta bancomatului, formează codul pin şi aşteaptă bancnotele degeaba. Cardul este retunat, dar bancnotele rămân blocate din cauza bandei adezive. Ulterior, infractorii revin şi recuperează liniştiţi banii”, a descris sursa citată modul de operare.
La Paris, sunt comise tot mai numeroase infracţiuni prin utilizarea acestei tehnici. Infractorii acţionează de cele mai multe ori după închiderea băncilor, pentru ca clienţii să nu se poată plânge în legătură cu ceea ce se întâmplă la bancomat decât a doua zi.
Cei doi bărbaţi suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv la sediul Comisariatului de Poliţie al Arondismentului al VIII-lea, unde se aflau în continuare luni seara.