Dolarul a atins cel mai scazut nivel din ultimii noua ani
Dolarul american s-a depreciat, joi, pana la noi valori record, ca urmare a reducerii ratei dobanzii de catre Rezerva Federala a Statelor Unite, potrivit BBC News. La inceputul sedintei de tranzactionare, euro a depasit pragul de 1,4 dolari, fiind cotat la 1,4018 dolari, cel mai ridicat nivel de la lansarea monedei unice europene.
De asemenea, nivelul euro a fost influentat si de avansul puternic al economiei europene si de indiciile Bancii Centrale Europene ca va majora nivelul dobanzii.
Analistii sunt de parere ca efectul deprecierii monedei americane sunt mixte. Pe de o parte, consumatorii din zona euro pot benefecia la produsele din import de preturi mai mici. De asemenea, petrolul, metalele si materiile prime se vor ieftini, reducand costurile de aprovizionare ale firmelor.
Pe de alta parte, intarirea euro va avea efecte negative deoarece exporturile europene vor fie mai scumpe in Statele Unite, cel mai important partener comercial al UE. Din cauza acestei situatii ar putea fi afectati si alte tari care exporta preponderant in Statele Unite, precum China, Coreea si alte tari din Asia.