Donald Trump a autorizat lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei, afirmă emisarul său special pentru Ucraina
Președintele american Trump a autorizat atacuri cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei, a declarat emisarul său special pentru Ucraina, generalul în retragere Keith Kellogg. Acesta afirmă însă că Ucrainei nu i s-a acordat tot timpul autorizația pentru astfel de lovituri din partea Pentagonului, relatează Ukraîinska Pravda.
„Toată lumea ar trebui să urmeze ceea ce spune președintele. El este comandantul-șef, conform Constituției, iar toți trebuie să ne aliniem. Dacă președintele nu virează la stânga, nici tu nu o faci. Dacă el spune să mergi la dreapta, mergi la dreapta. El este președintele. Ultima oară când am verificat, niciunul dintre noi nu a primit voturi în Colegiul Electoral – el a primit. Așa că, atunci când președintele spune să facem ceva, trebuie pur și simplu să facem acel lucru și să ducem acțiunea la bun sfârșit”, a declarat Kellog într-un interviu acordat duminică pentru Fox News.
„Spuneți, așadar, că poziția președintelui este că Ucraina poate efectua atacuri cu rază lungă de acțiune asupra Rusiei, că acest lucru a fost autorizat de președinte?”, a fost întrebat acesta de moderatorul emisiunii.
„Cred că, citind ceea ce a spus el, precum și ceea ce au spus vicepreședintele Vance și secretarul Rubio, răspunsul este da. Să se folosească capacitatea de a lovi în profunzime. Nu există așa ceva ca zone de sanctuar”, a răspuns Keith Kellog.
President Trump has authorized long-range strikes into Russia, Special Envoy to Ukraine General Keith Kellogg says – but occasionally Ukraine has not been granted authority by the Pentagon to carry them out.
— Jacqui Heinrich (@JacquiHeinrich) September 29, 2025
KELLOGG: "Everybody should follow what the President says. He's the… pic.twitter.com/Zx36foTgnP
Va trimite administrația Trump Ucrainei rachete Tomahawk?
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut săptămâna trecută preşedintelui american Donald Trump să furnizeze Kievului rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Tomahawk, pentru a-l presa astfel pe președintele rus Vladimir Putin să facă pace, a relatat vineri publicația americană Axios.
Conform informațiilor difuzate de Axios, solicitarea a fost făcută în timpul întrevederii cu uşile închise avute de Zelenski cu Trump marți, în marja Adunării Generale a ONU, la New York. Axios citează un oficial ucrainean și o altă sursă familiarizată cu discuția dintre cei doi lideri.
Într-un interviu separat pe care l-a acordat publicației Axios miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că a solicitat arme cu rază lungă de acţiune.
Zelenski a precizat că i-a cerut lui Trump un sistem de armament suplimentar care ar putea să-l forțeze pe președintele rus Vladimir Putin să intre în negocieri de pace – poate chiar fără ca Ucraina să fie nevoită să-l folosească.
Liderul de la Kiev nu a numit acest sistem de armament în timpul interviului, dar a afirmat că, dacă Rusia ar ști că Ucraina îl deține, presiunea pentru negocieri ar crește considerabil.
Vicepreședintele american JD Vance a confirmat duminică discuțiile despre înarmarea Ucrainei cu noi rachete cu rază lungă de acțiune.
Rachetele Tomahawk au o rază de 2.500 de kilometri și ar fi o armă puternică în arsenalul Ucrainei în încercarea de a face față atacurilor rusești cu rachete și drone. Este foarte probabil ca livrarea unei asemenea arme să fie considerată de către Rusia ca o escaladare a războiului său în Ucraina.
În trecut, Trump nu a dat curs cererilor Ucrainei pentru utilizarea rachetelor cu rază lungă însă președinte american este acum nemulțumit de refuzul președintelui Vladimir Putin de a accepta un acord de pace.
