Donald versus Donald: Motivul pentru care Tusk l-a ironizat pe Trump pe Twitter
Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European, l-a ironizat marți pe Twitter pe Donald Trump din cauza tentativei președintelui american de a minimaliza pericolele reprezentate de coronavirus, relatează Politico.
Trump s-a întors marți la Casa Albă deși nu s-a vindecat de COVID-19, anunțând anterior pe Twitter că urmează să fie externat și îndemnând americanii: „Nu vă temeți de Covid. Nu îl lăsați să vă domine viața”.
Comentariile sale au atras rapid critici în Statele Unite, țară în care peste 200.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza COVID-19.
Donald Tusk, care acum conduce Partidul Popular European, a transmis marți dimineața pe Twitter un mesaj în care ironizează postarea președintelui american.
„Nu vă temeți de COVID. Temeți-vă de persoane puternice cinice care răspândesc minciuni despre acesta. Nu îi lăsați să vă domine viața”.
Don’t be afraid of COVID. Be afraid of cynical powerful people spreading lies about it. Don’t let them dominate your life.
— Donald Tusk (@donaldtuskEPP) October 6, 2020
„Am învăţat atât de multe despre coronavirus (…) Acum sunt mai bine. Poate sunt imun, nu ştiu”, a afirmat Trump într-un clip filmat la Casa Albă.
Potrivit unor surse citate de NBC, Donald Trump va rămâne la reședința sa cât timp este tratat pentru COVID-19, și nu în aripa de vest, unde se află birourile prezidențiale.
Citește și:
