Sari direct la conținut

Dosar penal pe numele unei femei care, deşi confirmată cu COVID-19, se afla într-un local

HotNews.ro
Vaccinare anti-COVID, Foto: SIPA / Sipa Press / Profimedia
Vaccinare anti-COVID, Foto: SIPA / Sipa Press / Profimedia

Polițiştii au întocmit dosar penal pe numele unei femei de 38 de ani pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce, deşi a fost plasată în carantină fiind confirmată cu COVID-19, se afla într-un local din oraşul Jimbolia, judeţul Timiş, anunță news.ro.

„În data de 20 august a.c., în jurul orei 23.00, în cadrul unei acţiuni pentru verificarea respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2, poliţiştii Oraşului Jimbolia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o societate comercială de pe raza localităţii, s-ar fi aflat prezentă o femeie în vârstă de 38 de ani, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020. La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că femeia s-ar fi aflat în izolare la domiciliu începând cu data de 17 august a.c., fiind confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2, nerespectând măsura impusă prin lege”, transmite IPJ Timiş.

În acelaşi restaurant se mai aflau un bărbat şi administratorul societăţii comerciale.

Poliţiştii au informat Direcţia de Sănătate Publică Timiş care a plasat-o pe tânără, din nou, în carantină.

Femeia a fost sancţionată contravenţional conform Legii 55/2020, pe numele acesteia fiind întocmit şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro