Două cazuri confirmate de hantavirus după evacuarea pasagerilor de pe nava MV Hondius. OMS anunță șapte infectări în rândul pasagerilor
Șapte cazuri de infectare cu tulpina Andes a hantavirus au fost confirmate până acum în rândul pasagerilor aflați la bordul navei de croazieră, a transmis luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS), conform Reuters.
Agenția și-a actualizat luni bilanțul total al cazurilor raportate la nouă, a precizat prin e-mail un purtător de cuvânt al OMS, după ce Franța a anunțat că o pasageră franceză evacuată de pe nava MV Hondius a fost testată pozitiv pentru virus.
Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane al SUA a anunțat duminică faptul că una dintre cele 17 persoane americane repatriate de pe nava afectată de focar a fost testată pozitiv, într-o formă ușoară, pentru tulpina Andes a virusului, iar o a doua persoană prezintă simptome ușoare.
În total, trei persoane au murit în urma focarului, a precizat OMS.
Patru persoane din Germania, care au intrat în contact cu pasageri de pe nava de croazieră MV Hondius sunt monitorizate într-o unitate specială de izolare a Spitalului Universitar din Frankfurt, după ce au ajuns în cursul nopții, au anunțat luni autoritățile sanitare germane.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății a declarat pentru Reuters că pacienții, care în prezent nu prezintă simptome, vor fi transferați ulterior în Berlin, Baden-Württemberg, Bavaria și Schleswig-Holstein, unde îngrijirea lor va fi preluată de autoritățile regionale.
Hantavirusurile sunt virusuri transmise de rozătoare, dar pot și infecta oamenii în cazuri rare de contact apropiat. Tulpina identificată la bordul navei este hantavirusul Andes, care se poate transmite de la om la om și circulă, de regulă, în Argentina și Chile.
Nava MV Hondius a plecat din Argentina și avea la bord în principal pasageri britanici, americani și spanioli.
Când a fost depistat focarul
Nava MV Hondius transporta 147 de pasageri și membri ai echipajului când, pe 3 mai, a fost semnalat pentru prima dată la OMS un focar de afecțiuni respiratorii severe în rândul pasagerilor.
Până atunci, alți 34 de pasageri părăsiseră deja nava, care plecase din Argentina în luna martie, făcând escală în Antarctica și în alte locuri, înainte de a se îndrepta spre nord, în apele din largul Capului Verde, la vest de Africa.
Nava a fost reținută pentru scurt timp acolo săptămâna trecută.
Nava a plecat miercuri spre Insulele Canare din Spania, în largul Africii de Vest, după ce OMS și Uniunea Europeană au solicitat Madridului să gestioneze evacuarea pasagerilor.
Pasagerii vor fi testați la sosirea în țările lor, urmând apoi să fie duși în spitale sau centre de carantină, sau transportați acasă pentru izolare.
OMS a recomandat o carantină de 42 de zile pentru toți pasagerii de pe navă
Treizeci de membri ai echipajului vor rămâne la bord și vor naviga spre Țările de Jos luni seara, unde nava va fi dezinfectată.
Autoritățile sanitare au îndemnat la calm, reamintind publicului marcat de experiența pandemiei de COVID-19 că acest virus este mult mai puțin contagios și prezintă un risc redus pentru populația generală.
„Nu este vorba de COVID și nu vrem să îl tratăm ca pe COVID”, a declarat duminică Jay Bhattacharya, directorul interimar al CDC din SUA, într-un interviu acordat CNN, adăugând că celor 17 pasageri americani de pe navă li se va oferi posibilitatea de a se izola acasă sau într-o unitate din Nebraska.