Două secole de imperialism rusesc

Două secole se scurg între anexarea Basarabiei şi anexarea peninsulei Crimeea: două veacuri marcate, în spaţiul eurasiatic, de o constantă, aceea a expansiunii imperiale ruse. De la Baltica la Marea Neagră, din Asia Centrală şi Caucaz până către Polonia, Rusia, în variile sale ipostaze statale şi ideologice, a rămas fidelă proiectului de dominaţie brutală. Pentru Rusia, diplomaţia nu a fost nimic altceva decât maniera de a imagina armistiţii între războaiele purtate. Domeniul colonial pe care şi-l edifică este vast şi depăşeşte în întindere geografică pe cele ale competitorilor ei istorici. Mesianismul şi agresivitatea sunt temeliile unui stat ce nu încetează să fie un imperiu.

O cronică a acestor două secole de imperialism rus imaginează Armand Goşu în volumele sale fundamentale. Istoria diplomatică şi istoria politică sunt mobilizate spre a lumina, erudit, o întreagă dinamică istorică. Vecinătatea cu Rusia devine, pentru români şi nu numai, elementul care le modelează dramatic viitorul. Umbra Rusiei se proiectează peste întreaga Europă centrală şi de est.

Anul 1812

Anul 1812 este un an cu o semnificaţie apartă, iar cercetarea lui Armand Goşu este o contribuţie esenţială la înţelegerea unui moment de inflexiune istorică. Anexarea Basarabiei este redată de Armand Goşu unui peisaj diplomatic şi militar. Prezenţa Rusiei pe Prut este semnul acestei mutaţii care se produce acum.

Soarta Basarabiei este inseparabilă de aceea a Principatelor Române. Devenite teritoriu de compensaţie, ele pot fi cedate în întregime sau parţial.Integritatea lor teritorială, deja afectată prin raptul de la 1774 al Bucovinei, nu mai este un dat. Graniţele lor încetează să mai fie cele recunoscute anterior.

Trauma de la 1812 este un episod din marşul rus. Vreme de un secol, la Ecaterina cea Mare la Alexandru al II-lea, Imperiul Otoman este spaţiul în care avansul rus este probabil cel mai spectaculos. Ambiţiile Rusiei sunt pe măsura acestei megalomanii imperiale. Noua Romă trebuie să preia moştenirea bizantină şi să se înstăpânească la strâmtori. Ţările Române sunt prinse în această ofensivă care nu se poate încetini.

Tragedia de la 1812 este o dramă cu mai mulţi actori şi cu mai multe nivele. Cronica lui Armand Goşu inventariază, cu minuţiozitate tolstoiană, pe cei cei ce participă la lupte şi la negocieri: ruşi, otomani, francezi, britanici, suedezi, fanarioţi. Principatele sunt o placă turnantă în marele joc strategic ce implică confruntarea dintre Franţa şi Rusia: improbabila alianţă dintre ele lasă loc invaziei din 1812. Cât despre fanarioţi, identitatea lor este una cu mult mai complicată decât aparenţele pot indica: servitori ai Porţii, ei sunt legaţi, prin mii de fire, de mediul conspirativ din care se naşte Eteria. În mai puţin de un deceniu, catastrofa eteristă va grăbi restaurarea domniilor pământene.

Anul 1812 face legătura cu tulburatul veac XIX. Doar un alt război, cel al Crimeei, eliberează Principatele din corsetul dominaţiei ruse. De această dată, în anii de după 1853, românii reuşesc să acţioneze pentru ca existenţa lor să fi protejată de Rusia.

O altă traumă, cea din 1878, va reaminti elitelor de la Bucureşti că alianţa cu Rusia nu poate fi opţiunea de urmat: reanexarea sudului Basarabiei este un alt episod ce ilustrează tiparul brutalităţii ruse. Replierea spre Germania şi Austro- Ungaria este, în cele din urmă, legată de memoria anului 1812. Alegerile de acum vor fi puse în chestiune de abia la 1914. Rusia redevenea un potenţial aliat, însă revoluţia bolşevică avea să ofere imperialismului un nou temei global de justificare ideologică. La 1940, URSS revenea pe aliniamentul stabilit de Imperiul Rus, ca un semn al continuităţii hegemonice.

Putin şi Europa

Cartea de dialoguri imaginată de Armand Goşu şi Lucian Popescu este complementul ideal al cercetării dedicate anului 1812. În această istorie conversaţională fascinantă Putin şi putinismul sunt prezenţele in jurul cărora se ordonează o altă dinamică imperială. Lichidarea URSS dă naştere Federaţiei ce nu se poate elibera de nostalgia domeniului ei colonial.

Putinismul, astfel cum el este el recitit de Armand Goşu, este, înainte de toate, o cleptocraţie autoritară ce lichidează, trepat şi nemilos, vestigiile pluralismului în Rusia. Involuţia Rusiei sub Putin nu este accident, ci imaginea unui proiect politic coerent. Regim patrimonial, regim clientelar, regim represiv, regimul lui Putin se simte ameninţat de conspiraţii şi de agenturi străine. El moşteneşte de la stalinism această viziune a cetăţii asediate. Occidentul este duşmanul ce caută să slăbească unitatea Rusiei. Noua autocraţie este alternativa la haos şi la umilirea naţională.

Resentimentul este inseparabil de manipularea istoriei, iar războiul împotriva Ucrainei este justificat prin apelul la apărarea “lumii ruse”. Ucraina este, pentru Moscova, un teritoriu ce aparţine, de drept, domeniului mitic al Kievului medieval: prin statui şi discursuri,prin propagandă şi mobilizare demagogică, putinismul se declară unicul custode al pământurilor slavilor cândva uniţi de întemeietori. Putin este întruchiparea caricaturală a unui alt Sfânt Vladimir. Citeste intregul articol pe Contributors.ro