Doza de rapel s-ar putea face și cu vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson. Decizia EMA, în câteva săptămâni
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat luni că evaluează o solicitare din partea laboratorului Johnson & Johnson de a permite administrarea unei doze de rapel cu vaccinul pe care l-a conceput împotriva Covid-19 persoanelor cu vârsta de peste 18 ani în UE, relatează AFP și Reuters.
„Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) al EMA va efectua o evaluare accelerată a datelor transmise de compania care comercializează vaccinul”, a spus autoritatea europeană de reglementare, adăugând că un rezultat „este așteptat în următoarele săptămâni”.
Aprobarea solicitată este pentru utilizarea unei doze de rapel a vaccinului cu o singură doză, vaccinul anti-Covid Janssen, care urmează să fie administrată persoanelor cu vârsta de peste 18 ani la cel puțin două luni după prima doză, a declarat Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
Confruntată cu creșterea numărului de cazuri de COVID-19, Uniunea Europeană și-a accelerat procesul de aprobare a rapelurilor și a opțiunilor viabile de tratament, dincolo de vaccinuri.
Campaniile de administrare a dozelor booster s-au concentrat inițial pe persoanele în vârstă și pe cei cu un sistem imunitar slăbit.
Uniunea Europeană a aprobat până acum vaccinurile pe bază ARNm de la Pfizer-BioNTech Moderna pentru a fi administrare ca a treia doză la cel puțin șase luni după o schemă completă de vaccinare. Se ia în considerare și dozele de rapel AstraZeneca.