Sari direct la conținut

Dragnea anunță o schemă de ajutoare de stat în valoare de 1 miliard de euro în 5 ani pentru investiții

HotNews.ro

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat miercuri lansarea unei scheme de ajutoare de stat pentru investiții în valoare de 1 miliard de euro în 5 ani, care, susține el, ar putea avea un efect de multiplicare de până la 5 miliarde de euro.

Schema de ajutor va fi diferențiată pe două categorii: investiții mai mici de 10 milioane de euro și peste 10 milioane de euro.

Domeniile de interes sunt, potrivit lui Dragnea, producția, inovarea și cercetarea.

În perioada următoare, a spus acesta, va fi adoptată o hotărâre de guvern care va „simplifica” schemele de ajutor de stat în condițiile în care, până acum, „aproape toate companiile românești aveau șanse aproape zero să se califice” pentru acest sprijin financiar.

„Procedurile erau aproape imposibil de îndeplinit” și „doar marile companii puteau avea acces la aceste scheme”, a spus Liviu Dragnea, care a afirmat că prin noua legislație care va fi adoptată „rămâne deschis accesul pentru marile companii” dar se deschide și „posibilitatea reală” de accesare a fondurilor de către „companiile românești”.

În ceea ce privește schema de ajutoare de stat, pentru investițiile „până sub 5 milioane de euro vor fi granturi efectiv” iar „ce depășește 5 milioane de euro va fi completat cu garanții de stat emise de statul român”.

În paralel cu această schemă de ajutoare de stat, Guvernul va adopta „până maxim în 15 iunie” un pachet de acte normative „care să ducă la rezolvarea problemei forței de muncă în România”.

Acest fenomen este „o realitate, nu a devenit încă o problemă acută dar va deveni”, în condițiile în care „ritmul de creștere economică face ca lipsa forței de muncă să fie din ce în ce mai importantă ca și cauză pentru reducerea creșterii economice”, a argumentat el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro