Dragoș Pătraru va fi audiat marți la comisia de Cultură din Camera Deputaților
Realizatorul TVR Dragoș Pătraru va fi audiat marți, de la ora 12.00, în comisia de cultură de la Camera Deputaților, în contextul scandalului înregistrărilor în care preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Doina Gradea, jigneşte un jurnalist al SRTv.
„Informez publicul că săptămâna viitoare îl vom avea invitat în cadrul dezbaterilor Comisiei pentru cultură pe cel care a fost artizanul acestor înregistrări, pe dl. Dragoş Pătraru, iar săptămâna cealaltă vom avea invitat pe directorul de programe al Televiziunii Române, care în acele înregistrări a spus că de 28 de ani se fură în acea instituţie. Vrem să ştim cine a furat, cine fură şi ce măsuri s-au luat pentru această stare de fapt”, spunea președintele comisiei, deputatul PNL Gigel Ştirbu, săptămâna trecută, când la comisie a fost chiar Gradea, care însă nu a primit întrebări de la deputați, ca urmare a unei propuneri PSD.
Pătraru a reacţionat la acest lucru, spunând că „ce s-a întâmplat acolo a fost mult mai grav pentru democraţie”.