Drogerie Schlecker si parfumul acru al insolventei

Un satuc cu nume de oras, de langa Reutlingen. In centrul Mittelstadt-ului troneaza doua banci, doua macelarii, o brutarie si Schlecker. Ultimul nume tine de trecut, caci inainte de sarbatorile de iarna, magazinul si-a inchis obloanele. Odata cu el, alte cateva sute de filiale ale Drogerie Schlecker. Vineri 20 ianuarie, concernul cu sediul la Ehingen, de langa Ulm, a inaintat cerere de insolventa. E vorba de o insolventa controlata, scopul declarat fiind pastrarea cat mai multor filiale si locuri de munca. Firma germana cu o traditie de aproape 40 de ani sufera masive pierderi, de cativa ani incoace. Si nu numai atat. Renumele sau a avut de puternic de suferit prin scandalul „exploatarii angajatilor sai”, cum il numea presa germana a vremii.

Falimentul controlat difera de cel clasic, in care firmele sunt pur si simplu ciopartite, partile sanatoase vandute, iar din masa de insolventa ce poate fi valorificata se acopera pretentiile creditorilor. In cazul acestui gen de insolventa, conducerea firmei ramane, iar administratorul de insolventa apare doar in calitate de consilier.

Schlecker declara ca va pastra activ un mare numar de filiale, ca si locurile de munca din acestea. In prezent, concernul are peste 30.000 de angajati in 7.000 de filiale din Germania si 17.000 de angajati in cele 3.000 de filiale din Austria. Cifra de afaceri a concernului in 2010 a fost de 6,55 miliarde de euro, inregistrand o scadere de 650 de milioane de euro fata de anul precedent. Pentru anul 2011 se prevedeau noi pierderi, a caror cifra Schlecker inca n-a facut-o publica. Insa cererea de insolventa vorbeste, in cazul acesta, de la sine.

„For you. Vor Ort. For bye” sau „For you. Vor Ort. Vorbei” sunt jocurile de cuvinte cu care este satirizat acum motto-ul firmei Schlecker. Vor Ort insemna apropiere de client, o filiala in fiecare orasel sau satuc. La Schlecker puteai cumpara nu doar produse de cosmetica, ci si hrana si pampers pentru bebelusi, sampanie, bere, CD-uri sau tigari. Prin completarea sortimentului de pe rafturi cu tot felul de marfa ieftina, magazinele ajunsesera sa arate a „bacanie”. Ceea ce n-a stat in conceptul de afacere de la inceputul anilor ’70 a lui Anton Schlecker.

Macelarul din Ehingen Anton Schlecker n-a fost singurul care a profitat de liberalizarea preturilor la articolele de drogerie, din 1974. Incepand cu acest an-cheie, clientii puteau fi agatati cu carligul ofertelor promotionale si al preturilor mici, in magazine obisnuite, pentru portofele subtiri, si pe care azi le numim discount-uri. Trei alti intreprinzatori germani au ocupat piata produselor cosmetice, care inainte erau vandute doar in drogherii, in „regim de farmacie”: Dirk Rossmann din Hanovra, Erwin Mueller din Ulm si Goetz Werner din Karlsruhe, fondatorul lantului de magazine dm Drogerie Markt.

Schlecker a fost cel mai rapid dintre concurentii de pe piata germana a produselor cosmetice. Dupa ce a incercat sa-si vanda produsele initial in macelarii si alimentare, i-a venit ideea sa deschida un magazin de sine statator pentru marfa sa si a deschis Drogerie-Discountmarkt din Kirchheim-Teck, in anul 1975. Doi ani mai tarziu, avea deja 100 de magazine. In 1984, a ajuns la 1.000 de filiale Schlecker. In 1987, a inceput sa se extinda in Europa. In vremurile sale cele mai bune, concernul a ajuns la 14.000 de filiale, 50.000 de angajati si o cifra de afaceri de peste 7 miliarde de euro.

Nu doar concurenta cu produsele ieftine din import a dat o lovitura firmei Schlecker. Un segment important al clientelei il constituiau mamele care cumparau scutece, articole de igiena si hrana pentru bebelusi. In ultimii ani, acestea au inceput sa se orienteze in cumparaturi pentru „odoarele inimii lor” mai putin in functie de pret, cat de calitate si cat de onest (neprovenit din „munca cu sclavi”) si prietenos cu mediul e produsul cumparat. Mamicile au inceput sa cumpere „verde”, iar aceasta sigla isi are pretul ei.

Nici renumele de „cel mai ieftin” nu si l-a mai putut pastra Schlecker, cand studiile de piata au aratat ca preturile concurentei erau comparabile, in unele cazuri chiar mai mici. „Concurenta a devenit mai puternica si in filialele noastre vin mai putin clienti. Motivele sunt clare: preturi mici la articole de drogerie gaseste azi clientul peste tot”, a recunoscut concernul, intr-o declaratie de acum un an si jumatate.

Insa poate cea mai mare lovitura a suferit-o Schlecker prin faima proasta pe care si-a creat-o in ce priveste zgarcenia dotarii filialelor sale, ca si proasta salarizare a angajatilor. „In perceptia publica au fost multa vreme mai degraba sclavi decat angajati, caci Anton Schlecker are renumele unui dinozaur lipsit de scrupule al comertului cu amanuntul”, scrie Spiegel intr-un articol din 20 ianuarie.

In 1998, tribunalul din Stuttgart i-a condamnat la pedepse cu suspendare pe Anton Schlecker si sotia sa Christa, acuzati de nerespectarea contractului tarifar de munca, pana in anul 1995, mai scrie publicatia citata. In plus, tribunalul a decis plata despagubirii angajatelor reclamante si a unei amenzi de 2 milioane de marci germane. Doar in 1996, Schlecker a inceput sa anunte formarea de sindicate de firma. Punerea acestora pe roate a fost mereu tergiversata, pana cand, in 2001 s-a semnat cu sindicatul Ver.di un contract de recunoastere a lor. Contractele tarifare de munca au fost insa semnate si mai tarziu, in vara lui 2010, probabil in urma scandalului din acel an.

Nu doar sicane la locul de munca si liste de angajati indezirabili sau de luat sub observatie intocmise Schlecker. Pentru a forta salarii si mai mici, si-a infiintat firma proprie de angajari temporare, Meniar. Angajatii din filialele mai mici si mai putin rentabile urmau sa fie intai concediati si apoi reangajati prin aceasta firma de intermediere de locuri de munca, pe salarii mizere, in rebotezatele „XL-Märkten”, adica vechile filiale Schlecker, sub nume nou. Si ministrul de atunci al muncii si protectiei sociale, Ursula von der Leyen, a luat pozitie, dezaproband metodele lui Schlecker.

Acesta a renuntat la practicile de personal reprobabile si, in noiembrie 2010, in conducere au fost cooptati factori novatori, meniti sa spele imaginea firmei. Este vorba de copiii lui Schlecker, Lars si Meike. Cei doi au inceput o campanie de imagine pentru firma, promitand ca „Schlecker se reinventeaza”. Marfa urma sa fie mai ordonat plasata pe rafturi, iar magazinele urmau sa devina mai luminoase si mai simpatice.

Schlecker a incercat sa-si franeze declinul printr-un program de investitii masive. Chiar daca au fost inchise 1.000 de filiale considerate nerentabile si, dupa cum arata informatiile aparute in presa, insusi seful ar fi pompat niste milioane din capitalul sau privat pentru a acoperi costurile restructurarii, conceptul de „renovare” a esuat si Schlecker a continuat sa inregistreze pierderi. Acum, ar urma sa fie inchise inca 600 de filiale si sindicatul Ver.di a fost chemat sa agreeze conceptul de asanare al firmei. Noi investitori nu au fost gasiti si nici multi amatori pentru filialele inchise, caci concurenta se pare ca prefera sa preia clientii lui Schlecker, si nu magazinele sale goale.