Drumul dintre minister si toaleta (de Andreea Pora)

Cand il vizionez pe Decebal Traian Remes, ma apuca un dor intratabil de Radu Vasile. De ghiulul, unghia lunga, versurile, pacea de la Cozia si fotoliul lasat ( totusi!) liber de la Palatul Victoria.

Cand apare Chiuariu, cu spontaneitatea-i comandata de la partid si elicopterul stropit de valurile piscinei, ma incearca regrete la amintirea lui Cristian Diaconescu, iar la vasta incultura si agramatismul triumfator al lui Adomnitei nu-mi pot reprima nostalgia dupa Ecaterina Andronescu, pe nedrept supranumita „Abramburica”, lucru care se

vede doar acum, prin comparatie. Macar doamna fosta ministra era cadru didactic universitar (o cutuma respectata pana acum) si probabil ca ar fi stiut, chiar luata repede, cate stele sunt pe steagul Uniunii si cu siguranta nu ar fi afirmat ca „primul loc in care intra intr-o scoala este toaleta”. Chiar daca ea se afla la Iasi!

Singurul lucru pe care ministrul Adomnitei se pare ca il are in comun cu domeniul pe care il pastoreste este propriul trecut, doar a trecut cum-necum prin scoli ca sa ajunga diriginte de santier si membru marcant PNL, si mandria infantila cu care imparte dascaleste sfaturi.

Elevilor din Iasi le-a recomandat sa joace la bursa de valori, pentru ca „acum in Romania e febra aurului”, iar despre Universitatea din Galati a declarat ca „a evoluat de la un nivel mic la unul mediu”.

Desi ministrul spune ca din 2009 teza cu subiect unic s-ar putea transforma in „metoda de admitere in liceu”, ca toate scolile trebuie sa aiba cate un mic big brother montat pe culoare, iar la repartizarea locurilor in invatamantul superior se va pune accentul pe inginerie (normal!), e bine totusi ca viziunile domniei sale se opresc in aceasta zona.

„Nu mai fac reforme in educatie”, a declarat ministrul. Slava Domnului! Pentru ca in actuala situatie din invatamant, doar reformele marca Adomnitei ar mai lipsi!

In momentul de fata nu este insa nevoie de noi si noi reforme, de alte idei, ci doar de continuarea si aplicarea celor deja incepute. Sa luam drept exemplu mult trambitata generalizare a invatamantului la zece ani, de care probabil domnul ministru nu a auzit inca, altfel nu ar fi vorbit de teza unica pentru admiterea in liceu.

Generalizarea cu pricina, care trebuia sa devina realitate inca de anul trecut, presupunea, printre altele, desfiintarea testelor nationale si reintroducerea examenului de admitere.

Evaluarea performantelor cadrelor didactice, astfel incat sa nu mai avem profesori care cu chiu, cu vai iau nota 5 la materiile pe care le predau si somnoleaza in spatele catedrei visand la lefuri mari si recunoastere profesionala, este o alta componenta a reformei de care nu se mai vorbeste decat in soapta.

Desigur, ministrul are perfecta dreptate sa fie preocupat in primul rand de infrastructura, problema grava si care ii este mai aproape data fiind calificarea de inginer, dar reala drama a invatamantului este slaba pregatire a profesorilor si pe cale de consecinta a elevilor si studentilor.

Faptul ca din sute de candidati inscrisi la concursul de admitere in magistratura doar unul singur a reusit sa obtina nota 8 arata nu numai nivelul jalnic din cele 35 (!!) de facultati de drept, dar si perpetuarea nepotismului, a clientelei politice si pilelor.

Astea sunt problemele invatamantului, nu faptul ca „taranii ar trebui sa le ceara chitante profesorilor care le mediteaza copiii”, dupa cum recomanda o alta minte luminata a Guvernului, aflata la Agricultura, dar perfect intersanjabila cu cea de la Educatie.