Sari direct la conținut

DSP Bucureşti, despre modul de calcul al incidenţei cazurilor de Covid-19: Respectă acelaşi algoritm încă din martie

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti precizează duminică într-un comunicat că modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate respectă acelaşi algoritm încă din luna martie a acestui an. Precizările vin în contextul în care fostul ministru USR-PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu a susţinut că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID în cele trei zile dinaintea congresului PNL, astfel că rata de infectare raportată ar fi fost mai mică.

  • „Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus, în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate, Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti precizează următoarele: modul de calcul (…) respectă acelaşi algoritm încă din luna martie a acestui an”, transmite DSP Bucureşti într-un comunicat publicat pe site.

Potrivit DSP Bucureşti, atunci s-a convenit de către conducerea Ministerului Sănătăţii ca rata de incidenţă să fie stabilită luând în calcul 14 zile, fără ultimele 3 zile, tocmai pentru ca acele cazuri de infectare cu judeţ neidentificat să poată fi alocate şi raportate corespunzător.

„Ca urmare, toate calculele incidenţei stabilite în ultimele zile respectă întru totul legislaţia în vigoare aplicată pe parcursul întregului an”, subliniază DSP Bucureşti, care menționează că face aceste precizări „pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la un calcul eronat, aplicat în mod intenționat, cu privire la rata incidenței”.

Precizările vin în contextul în care fostul ministru USR-PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu a susţinut că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID în cele trei zile dinaintea congresului PNL, astfel că rata de infectare raportată ar fi fost mai mică.

Citește și: Rata de infectare în Capitală continuă să crească

Cum a crescut rata de infectare în București, începând din 1 septembrie:

  • 01.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.85
  • 02.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.88
  • 03.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.93
  • 04.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.97
  • 05.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.02
  • 06.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.08
  • 07.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.14
  • 08.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.21
  • 09.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.26
  • 10.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.33
  • 11.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.37
  • 12.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.44
  • 13.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.52
  • 14.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.68
  • 15.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.80
  • 16.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 1.93
  • 17.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.05
  • 18.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.33
  • 19.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.44
  • 20.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.57
  • 21.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 2.91
  • 22.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3.30
  • 23.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3.65
  • 24.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 3.77
  • 25.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 4.10
  • 26.09.2021 – ora 10:00 – valoarea de 4.35
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro