Dulcea viata de somer in Germania

Stau cu trei pulovere pe mine si cizme in picioare. Afara crapa pietrele de frig si caloriferul s-a stricat. Nenorocitul asta de proprietar n-are de gand sa-l schimbe. Zice sa mutam canapeaua din fata lui, sa nu ia din caldura. Povesti! Am incercat si tot rece ramane. Daca as fi la lucru, nu mi-ar pasa asa tare. Dar pana gasesc ceva, stau in casa infofolita ca la Polul Nord si-mi bat capul cum sa iesim din impas. Viitorul sot lucreaza, insa a incurcat-o cu niste datorii la banca.

Iesim noi din ele, cumva, candva. Dar pana atunci…Pana atunci, trebuie sa-mi gasesc neaparat de lucru. Masina n-avem, cu germana-s la alfabet. Cam slabut, pentru cerintele de „mobilitate” si „comunicare”, de pe piata muncii de-aici. In tara am lucrat la resurse umane. Mi-am dat demisia, ca-mi ticaia inima peste hotare. Tot dupa un romanas de-al meu, venit acum doi ani, in constructii. Nu castiga rau, insa il apasa banca, chiria si contractul de celular.

Iar acum, de cateva luni, suntem doua guri de hranit.

Pot sa zic ca am avut si noroc. La patiseria de vizavi, am gasit imediat de lucru. Au vrut sa-mi faca contract anul trecut, dar n-aveam inca trei luni de sedere in Germania. Apoi, nu s-au inteles cu al meu, la bani. Ei dadeau 7 euro pe ora, el tinea mortis la 8. Acum, s-a mai inmuiat si el, de cand a auzit ca in gastronomie se platesc si 3 euro jumate/ora. Salarii de criza, e un dumping de nu te vezi.

Mai toti birtasii fac smecherii, nici unul nu te ia pe salariu intreg. Ai de lucru in salturi, te cheama la lucru cand vrei si nu vrei. Asta se cheama „flexibilitate”. Te iau o zi-doua de proba, daca-s multumiti zic ca te angajeaza. Cand ai in sfarsit de semnat un contract, vezi ca nu mai e mini-job, de 400 de euro pe luna, ci micro-job, de 155. Patronul da 7,50 euro la asigurarile sociale, tu pui restul de 23,35. Minimul de contributie la stat e 30,85 euro.

Buna treaba, iti mai raman lunar sub 125 de euro in mana. Teoretic. Practic, patronul zice ca-ti poate da restul cash, pentru cat ai lucrat efectiv. Cum s-ar zice, contractul e un fel de acoperire. Si pentru patron, si pentru angajat, treaba pare OK. Nu insa si pentru vama germana, serviciul „munca la negru”, care la suspiciune, verifica prin sondaj si orele suplimentare, netrecute pe hartii.

FKS-ul (Finanzkontrolle Schwarzarbeit) vaneaza tot ce miroase a sustragere de la plata corecta a impozitelor si asigurarilor sociale catre stat. Chestia asta mi-a zis-o cineva care se pricepe. Ia sa fiu atenta!

Mai avem niste prieteni, tot romani, dar fata s-a rezolvat. Face un copil si ramane o vreme acasa. El are post sigur, castiga binisor, e de multi ani in Germania. Dupa ce s-a insurat, i s-a schimbat clasa de impozitare si castiga pe luna cateva sute de euro in plus. „Meine gesetzliche Steuerermässigung” (comasarea mea fiscala legala) zic cinicii de pe-aici, nevestei. Eu nu pot zice, ca mi se-ncurca limba-n gura la cuvintele astea lungi nemtesti.

De saptamana trecuta, e mare scandal in Germania, am vazut la televizor. Seful liberalilor ii hartuieste pe someri. Hartz-IV se cheama ajutorul social pe care il primesc cei care n-au din ce trai si si-au epuizat anul de somaj. Liberalului Guido ii convine sa critice si sa vorbeasca de „socialism spiritual”, ca n-a stat niciodata cu mana intinsa la bani de la stat. Dar mie mi-a povestit o cunostinta cum sta concret, cu „hartzuiala”.

Dupa aproape 20 de ani lucrati incontinuu, s-a imbolnavit de inima si de stress. Aceeasi munca fizica grea, monotona si frustranta, intr-o fabrica. Aici esti robot cam peste tot, dupa cum am observat. Tipul asta terminase facultatea in Romania, dar in anii 90 nu si-a gasit post pe masura studiilor lui, in Germania. O fi fost el mai prost ca altii? Nu mi se pare, poate ca pur si simplu n-a avut noroc. Sau a fost prea fixist, prea speriat de schimbari. Altfel, cum sa inghita munca la banda, vreme de atatia ani?

Acum e tarziu. La peste 50 de ani nu-l mai ia nimeni, ca l-au trecut, cu boala lui, la handicapati. „In principiu, firmele nu au voie sa discrimineze pe acest motiv, ba chiar iau de la stat bani, daca angajeaza persoane cu handicap” mi-a zis el. In fapt, lucrurile nu stau chiar asa, firmele vor personal tanar si „fit”.

Dupa anul de somaj si un proces de munca cu fostul patron care nu se mai termina, omul s-a vazut nevoit sa ceara Hartz-ul, adica ajutorul social. 359 de euro se dau de adult, ceva bani de chirie si incalzire. Schema de calcul e complicata, difera de la caz la caz: daca ai sot sau nevasta care castiga (si cat), daca ai copii, daca stai cu chirie sau in locuinta proprietate personala, daca ai vreo asigurare de viata sau de pensie, pe care o poti lichida.

Statul german te cauta „si in chiloti”, inainte sa dea banii de nevoias. La naiba! Mai bine te duci oriunde la lucru, decat sa treci prin furcile lor caudine.

„Tot la trei luni, in perioada de somaj, te cheama la raport” imi zice amicul somer. Te purica de cate aplicatii pentru munca ai trimis, cate ti-au fost refuzate, daca n-ai alte cunostinte profesionale pe care le poti pune la bataie, ca sa-ti gasesti un job. Nu prea conteaza, ca nu-ti corespund pregatirii si nici pretentiilor de salariu. Minimum cinci aplicatii lunare de joburi trebuie sa dovedesti, cand incepe „hartzuiala”. Daca stai rau cu inima, e mai rau ca la serviciu, caci fiecare refuz doare.

In timpul din urma, multi angajatori din Germania si-au pierdut din seriozitate. Ei anunta posturile (majoritatea in Internet), cheama la interviuri si-apoi caraie, cand sa dea raspunsul definitiv, ca „postul oferit era unul nou in firma, speram intr-o subventie a lui de la stat”. Din 2009, statul german subventioneaza astfel de posturi, ca si programul de munca redus, datorat crizei economice.

Posturile sunt provizorii, se angajeaza de regula doar pe un an. „Cu posibilitati de prelungire”, scrie in anunturi, insa aceasta ramane „in stele”, nu e deloc o certitudine. Insa ce mai e sigur in ziua de azi? intreaba retoric somerul greu incercat. Mai sunt doua sanse, imi zice el mai departe. Apelezi la „negutatorii de sclavi”, cum sunt luate-n balon firmele de intermediere a fortei de munca, care platesc prost. Sau, iti deschizi o afacere pe cont propriu.

Statul german a sarit in ajutor, creind cadrul legal pentru creditarile cu dobanzi mici, acordate noilor „intemeietori de existenta” (Existenzgründer). O bransa a profitat in mod deosebit de facilitati: cea a intermediarilor de forta de munca, ce se bat acum pe o piata in crestere, insa numai din punctul de vedere al cererii, nu si al ofertei. Someri sunt din ce in ce mai multi, locuri de munca tot mai putine.

Cam asa mi se caina amicul somer, cu state vechi in Germania. Ho ho, mi-am zis eu, care sunt

„marfa proaspata” pe piata muncii de aici. In nici un caz nu poate fi dracul asa de negru, ca in Romania, si romanu-i de felul lui, descurcaret. Vad cum de streasina atarna turturi. Caloriferul e tot rece. Imi aprind a patra tigara si imi frec mainile, sa le-ncalzesc. Cand incep munca la placintele de vizavi, problema caldurii am rezolvat-o.