„O situație critică”. Ce înseamnă pentru români oprirea completă a centralei nucleare de la Cernavodă: „Cu siguranță va trebui să avem în vedere prețuri foarte mari”
România va fi nevoită să importe mult mai multă energie după oprirea celor două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă din cauza scăderii nivelului Dunării, a explicat, pentru publicul HotNews, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, care atrage atenția că este vorba despre „o situație critică, dispecerizabilă”.
Expertul anticipează că „vom face față situației, dar ne va costa”, arătând că în final și consumatorii se vor confrunta cu prețuri mai mari la energie.
Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunțat miercuri că și Unitatea 2 a centralei va fi oprită controlat, la o zi după ce primul reactor a fost oprit din același motiv.
Este pentru prima dată când ambele reactoare sunt oprite simultan din cauza debitului scăzut al Dunării.
„Pierdem 20% dintr-o capacitate securitară”

„Nu s-a întâmplat niciodată (oprirea concomitentă a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, n.r.). Noi (Asociația Energia Inteligentă, n.r.) am anticipat într-o analiză de circa două săptămâni situația critică pentru reactorul nr. 1. Nu era nicio surpriză să zicem vizavi de oprirea lui. Pentru reactorul nr. 2 aveam o estimare, dar ea era undeva pe sfârșitul lunii august. Atunci ne așteptam la un debit undeva la 1.400 mc/s la intrarea în țară, la Baziaș. Oprirea practic înseamnă că este legată de fapt exclusiv de răcirea reactorului și respectiv de nivelul Dunării în zona în care se absoarbe apa pentru a fi răcit reactorul”, a spus Dumitru Chisăliță, contactat de HotNews.
„Din punct de vedere al sistemului energetic național (SEN. n.r.), înseamnă că pierdem 20% dintr-o capacitate securitară, adică o capacitate pe care o aveam și când nu bătea vântul, și când nu era soare, și când era seară și era consum mare”, a explicat el.
Conform acestuia, la modul cum arată în momentul de față consumul de energie al românilor și producția, oprirea temporară a centralei de la Cernavordă înseamnă că „suntem undeva la maxim” în ceea ce privește producția de energie din cărbune și din hidrocarburi.
„Vom importa probabil mult mai mult. Maximul pe care l-am importat de când s-a oprit reactorul nr.1 a fost undeva la 2000 și un pic de MW, probabil că ajungem la 3000 – 3.200 MW. Adică foarte aproape de limita maximă a importurilor de pe zona vestică și sudică a României”, a adăugat Dumitru Chisăliță.
„Cu siguranță va trebui să avem în vedere prețuri foarte mari”
Conform acestuia, este vorba despre „o situație critică, dispecerizabilă”.
„Chiar dacă cumva într-o fază greoaie ținând seama că se anunță și zile caniculare. Asta înseamnă că pe lângă faptul că ne-a picat producția vom avea de-a face și cu o creștere a consumului de energie. Dar ea este dispecerizabilă. Cu siguranță va trebui să avem în vedere prețuri foarte mari. Înaintea acestui anunț, pentru mâine, diferența între ora la care prețul este cel mai mic și ora la care prețul este cel mai mare este de 25 de ori mai mare. Deci diferența este foarte mare. Sunt convins că după oprirea reactorului prognozele pentru poimâine vor arăta o diferență și mai mare. Asta înseamnă că, cel mai probabil, printr-o dispecerizare corespunzătoare vom face față situației, dar ne va costa”, a mai explicat președintele Asociației Energia Inteligentă.
Practic, spune el, vom ajunge să importăm „lult mai mult curent, la mult mai multe ore” și, evident, la prețuri mai mari.
„Mâine avem deja, în absența acestei sistări, deci prețurile care nu au luat în calcul aceste oprire, și deja avem de 25 de ori prețul mai mare. Cel mai probabil mâine vom vedea un ecart și mai mare între momentul în care prețul este mic, la amiază să zicem, și seara, când vor fi consumuri mari și necesitate mare de import”, a adăugat expertul.
„Toate înseamnă de fapt prețuri mai mari”
Într-un comunicat transmis miercuri, Ministerul Energiei (ME) a dat asigurări că alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici și a operatorilor economici nu va fi afectată
„Având în vedere evoluţia nefavorabilă a condiţiilor hidrologice de pe Dunăre, Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat mâine, 30 iulie, începând cu ora 10:00. Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a operatorilor economici nu va fi afectată, necesarul de consum urmând să fie acoperit integral”, a transmis ME.
În context, Dumitru Chisăliță precizează că „la cum arată poza astăzi, nu ar trebui să fie o zonă critică, dar ne vom găsi cu foarte multe capacități la maximul de producție. Asta înseamnă că orice se poate întâmpla pe linia asta, rezerva pe care o avem este tot mai mică”.
Întrebat cum vor fi afectați consumatorii obișnuiți, expertul a precizat: „Pe termen scurt, adică luna viitoare, nu va plăti mai mult consumatorul casnic. Vor exista sigur prețuri mai mari pentru consumatorii noncasnici, care au prețul din factură legat de PZU (Piața pentru Ziua Următoare, n.r.). În același timp, aceste situații pe care le vedem în momentul de față sunt situații care vor fi generatoare de prețuri pe termen lung, în sensul în care vor exista niște costuri în momentul de față, care vor fi absorbite de furnizori, dar aceștia își vor recupera prețurile din facturile și din prețurile viitoare. Totodată, pentru situații de genul acesta care n-au mai existat, fiecare furnizor o să-și pună probabil în construcția viitoare a prețurilor o serie de prime de risc, care să acopere tocmai eventuale situație de genul acesta care o să apară în viitor. Toate înseamnă de fapt prețuri mai mari. Sau măcar oferte de prețuri mai mari”.
În ceea ce privește revenirea la o situație de normalitate, președintele Asociației Energia Inteligentă se așteaptă ca reactoarele de la Cernavodă să fie repornite după ce va crește din nou debitul Dunării.
„Cu siguranță doar în acel moment. Așa cum arată astăzi situația s-ar putea să discutăm de 30 de zile”, anticipează Dumitru Chisăliță.
Anunțul Nucleareletrica
Potrivit Nuclearelectrica, Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită și deconectată de la Sistemul Energetic Național (SEN) fie în această seară, fie mâine dimineață. Ministerul Energiei a spus că oprirea se va face mâine, începând cu ora 10:00.
„Similar opririi Unitătii 1, Unitatea 2 va fi oprită controlat din cauza nivelului extrem de scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situaţii de secetă severă. Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor (INHGA)”, a transmis Nuclearelectrica, companie cu capital majoritar de stat.
Nuclearelectrica a explicat că astfel de măsuri sunt unele preventive, cu scopul de a proteja securitatea nucleară și fiabilitatea instalațiilor.
„Unitatea 1 a CNE Cernavodă este, în prezent, oprită în stare sigură (…) SN Nuclearelectrica SA monitorizează în mod continuu evoluția nivelului fluviului Dunărea si colaborează cu instituțiile abilitate în vederea identificării momentului propice pentru reconectarea CNE Cernavodă la SEN, cu respectarea normelor de securitate nucleară și a procedurilor interne aplicabile în astfel de situații”, a mai transmis compania.
În condiții normale, CNE Cernavodă produce în medie aproximativ 20% din totalul energiei electrice consumate în România, potrivit Libertatea. Astfel, Unitatea 1 generează o putere instalată de 706,5 MW, iar Unitatea 2 furnizează 704,8 MW, ceea ce înseamnă că rețeaua națională pierde simultan o capacitate de producție de peste 1.400 MW.
Conform datelor publicate de Transeletrica în timp real, miercuri seară, în jurul orei 21.10, producția totală a Sistemului Energetic Național (SEN) era următoarea:
- 32,02% Hidro – 1.736 MW;
- 24,77% Hidrocarburi – 1.343 MW;
- 17,34% Cărbune – 940 MW;
- 12,54% Nuclear – 680 MW;
- 10% Eolian – 542 MW;
- 2,36% Instalatii de stocare – 128 MW;
- 1,11% Biomasă – 60 MW;
- -0,15% Fotovoltaice – -8 MW.