Dumnezeu, diavolul si totalitarismul: Strigatul unui umanism ranit

Este Lucifer un alibi pentru iresponsabilitatea umana? Continua discutiile despre universul concentrationar, provocate in ultimele saptamani de aparitia in romaneste a istoriei Gulagului de Anne Applebaum. Problema totalitarismului este deopotriva politica, filosofica, sociologica si teologica. Este chestiunea centrala a ceea ce se numeste metapolitica, incercarea nesabuita de a forta nota istoriei, tentativa frenetica a omului de a se substitui divinitatii. In “Doktor Faustus”, marele roman al lui Thomas Mann, este vorba de o asemenea ispita nihilista deghizata in inovatie absoluta. Despre aceste lucruri scrie aici filosoful culturii George Balan. Adolescent fiind, l-am vazut prima oara pe distinsul muzicolog la Sala Dalles, prin 1966 sau 1967, cand a tinut o conferinta despre Mahler si Bruckner. Era in perioada micro-dezghetului de la Bucuresti. L-am ascultat ani de zile la radio, gratie lui am descoperit compozitori si interpreti geniali. Imi amintesc ce scria de pilda despre Dmitri Baskirev ori despre pianista franceza atat de admirata de Monica Lovinescu, Monique de la Bruchollererie.

Critic muzical de imens rafinament, George Balan este un erudit, subtil si original filosof al artei. Imperiul esteticului insa nu este pentru el separat de cel al istoriei reale. Generatia mea ii datoreaza faptul ca, prin pasiunea si intelepciunea cu care a slujit muzica, ne-a permis sa crestem in deplin respect pentru valorile umaniste. Fidel lectiei lui Thomas Mann, George Balan a ramas atasat, de atatea decenii incoace, nobletii spiritului. In anii dictaturii, a ales, ca si alti carturari de seama, ca si atatia alti oameni onesti, calea exilului. Traieste in Germania, este in continuare o constiinta mereu vie, mereu nelinistita, un indragostit de libertate. M-am bucurat nespus cand, acum cateva luni, am primit un mesaj de amicala solidaritate din partea sa.

Pentru mine, randurile de pretuire primite din partea domnului George Balan contrabalanseaza cu asupra de masura toate stupiditatile si mizeriile proferate de unii si de altii. Pentru ca aceste randuri isi au originea in afinitati de valori si n-au nimic de-a face cu valtoarea politica ori cu haosul etic din Romania acestor ani. As spune ca dimpotriva. Ceea ce nu inseamna ca George Balan nu observa ce se intampla. O face insa cu detasarea unui sacerdot al valorilor vesnice, acele valori despre care scria candva filosoful D. D. Rosca.

L-am rugat pe dl George Balan sa contribuie cu cateva reflectii pe acest site, pornind de la dialogul purtat de mine cu H. R. Patapievici despre Katyn, Dostoievski si Raul radical in veacul al XX-lea. Mi-a trimis eseul pe care il public mai jos, original si heterodox, sfasiat si sfasietor, un cri de coeur nascut din interogatiile unui umanism ranit.

Recomand site-ul:

http://www.musicosophia.com/?lang=en

“IDOLA MENTIS”

de George Balan

Adică idolii minţii: aşa îi numea Francis Bacon pe acei oaspeţi înşelători care, instalându-se neinvitaţi în spiritul omenesc, nu numai că-i limitează libertatea dar îi determină înţelegerea vieţii. In fruntea lor stau Dumnezeu şi Diavolul, personaje pe care omul le-a creat din frică, dar mai ales pentru că – aşa cum spunea Kant- “nu îndrăzneşte să facă uz de propria-i gândire”.

Că atrocităţile totalitarismului vin de la Diavolul (cu majusculă deoarece, în general, acesta e privit ca persoană) este o reprezentare provenitoare din incapacitatea noastră de a răspunde pentru ceea ce noi înşine concepem şi comitem. Istoria omenirii debordează de grozăvii care depăşesc tragediile de la Katyn sau Auschwitz. Oare hecatombele celor două războaie mondiale au o cauză mai putin malignă sau sunt mai justificabile în faţa oricărei adevărate conştiinte decât asasinatele comunist-sovietice sau nazist-germane ? Imi amintesc un film american despre un reporter care participa la luptele din WW2 numai ca să înţeleagă de ce se măcelăresc oamenii. După tot felul de experienţe ajungea la concluzia dezolantă că în om e sădită voluptatea de a ucide, voluptate care iese la suprafaţă când i se oferă un politic sau religios de care să se agaţe. Nu Diavolul (imaginat în chip infantil de minţile superficiale şi superstiţioase) a inventat totalitarismul ci omul însuşi, ahtiat după putere şi părăsit de orice omenie în nebuneasca-i aventurare spre ţeluri paranoiace.

Cu Dumnezeu lucrurile nu stau altfel. Numele lui e rostit cu o uşurinţă care trădează o gândire oloagă. Deja Kant atrăsese atenţia, în secolul XVIII, că mintea omenească nu este capacitată să afle sau să formuleze ceva depre ceea ce se află dincolo de lumea în care trăim şi ne mişcăm. Reprezentări despre Divin sunt posibile doar prin credinţă, preciza Kant.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro