Sari direct la conținut

Ecaterina Andronescu: Bacalaureatul profesional, un examen la fel de serios ca si bacalaureatul national

HotNews.ro

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, la Pitesti, ca vrea ca bacalaureatul profesional, promovat printr-un proiect de lege care va intra saptamana viitoare in dezbaterea Senatului, va fi un examen desfasurat in conditii la fel de stricte ca si bacalaureatul national, informeaza Agerpres.

„Din punct de vedere al supravegherii, nu vom cobori stacheta. Vrem sa fie un examen la fel de serios ca si bacalaureatul national”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educatiei a precizat ca, in opinia sa, noul tip de bacalaureat ii va ajuta sa se integreze mai usor pe piata muncii pe absolventii de liceu care nu intentioneaza sa urmeze cursurile unei universitati.

„Am pornit de la faptul ca anul trecut si anul acesta s-au adunat, in total, circa 150.000 de absolventi de liceu care nu au diploma de bacalaureat si care, de cele mai multe ori, sunt refuzati la angajare, pe piata muncii (…). Si atunci ne-am gandit ca nu toti absolventii de liceu merg in invatamantul superior, deci cred ca e bine sa separam apele. Pe cei care merg spre productie, sa-i orientam spre formarea unor competente si abilitati antreprenoriale, iar pentru cei care merg spre invatamantul superior, sa pastram bacalaureatul asa cum s-a sustinut in 2009, 2010 si 2011, cu aceleasi discipline, cu acelasi continut”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educatiei a dat asigurari ca introducerea noului tip de bacalaureat nu va dezavantaja universitatile, ci le va ajuta din punct de vedere al calitatii prin crearea unei modalitati de „filtrare suplimentara” a viitorilor studenti.

Marti dimineata, Comisia de invatamant din Senat a adoptat proiectul de lege privind introducerea Bacalaureatului profesional, care poate fi sustinut de toti elevii si care nu le da acestora posibilitatea de a se inscrie la Facultate. Raportul adoptat miercuri de comisie va fi inclus pe ordinea de zi a Senatului de lunea viitoare. Senatul este camera legislativa decizionala.

Astfel, absolventii de liceu vor putea opta pentru sustinerea bacalaureatului profesional, care le va permite accesul pe piata muncii, dar nu le va permite sa urmeze cursurile in invatamantul superior, sau pentru bacalaureatul national, care le va da voie sa urmeze cursurile unei facultati. Absolventii de liceu care vor sustine bacalaureatul profesional vor putea sa dea si bacalaureatul national, care le va oferi dreptul de a se inscrie in invatamantul superior.

In cazul in care va fi adoptat de Senat, acest tip de bacalaureat va putea fi sustinut incepand din anul scolar 2012 – 2013.

Daniel Funeriu, consilier prezidential si fost ministru al Educatiei, a catalogat, miercuri, bacalaureatul profesional drept „e o masura total gresita, un fel de ‘bac cu buletinul’. Bacalaureatul trebuie sa fie trecut de cei care invata. Actualul Guvern vrea sa dea bacalaureatul si celor care nu il merita. I-a intrebat cineva pe cei peste 100 000 de elevi care au luat bacul daca li se pare normal asa ceva? Cred ca este pentru a lua voturile celor picati la bac. Oamenii acestia chiar nu inteleg nimic. Sper ca plenul Senatului sa nu voteze asa ceva”.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro