Ecce homo! (de Mirela Corlatan)

Cine ar fi cel mai bun intiistatator al BOR? Evolutiile din ultimele saptamini arata ca nici unul dintre posibilii candidati de miine la scaunul de Patriarh nu reprezinta o garantie pentru viitorul ortodoxiei romanesti.

Potrivit unui sondaj dat publicitatii cu trei zile inaintea alegerilor pentru functia de Patriarh, Biserica ramine pe primul loc in topul increderii romanilor in institutii. Deconspirarile unor ierarhi si scandalurile ce au urmat mortii PF Teoctist nu au stirbit imaginea BOR in rindul poporului.

Este, deci, putin probabil ca o va face ceea ce se va intimpla dupa alegerile de miine, indiferent ce ierarh ar deveni „prea fericit“. Nu aceasta-i insa miza intr-o societate din ce in ce mai secularizata.

Viitorul Patriarh nu trebuie sa urmareasca atit ca Biserica sa ramina in topul increderii, cit sa-si pastreze credinciosii, daca nu chiar sa readuca la ortodoxie „oile ratacite“. Or, nici unul dintre ierarhii eligibili si care isi doresc aceasta functie nu par a detine toate datele pentru un demers de succes.

Fiecare dintre ei pacatuieste prin citeva mari inadaptari la contextul actual din BOR si, foarte probabil, la functia pe care si-o doreste cu indirjire. IPS Daniel si IPS Bartolomeu, cei doi mitropoliti in jurul carora graviteaza membrii Sfintului Sinod dinainte de moartea PF Teoctist, par a fi potriviti mai degraba in complementaritate pentru aceasta functie.

Mitropolitul de la Iasi, de exemplu, asa-numitul virf de lance al ecumenismului din BOR, pare capabil sa adecveze discursul BOR la vremurile in care traim si sa clinteasca macar unele mentalitati retrograde, de inceput de secol XX cel mult. IPS Daniel nu pare sa fi gasit insa si mijloacele prin care sa-si exprime convingator mesajul.

Din nepricepere sau dintr-o prea mare prudenta, el nu a luat niciodata o pozitie publica ferma intr-o chestiune de larg interes, avind, in unele medii clericale, si imaginea unui conducator cu mina de fier. Mitropolitul de la Cluj are in schimb capacitatea de a crea evenimente, de a atrage atentia asupra unei probleme.

Unii numesc aceasta har, altii charisma, insa, in termeni foarte profani, el este in fapt un foarte bun comunicator. Cu cit mai deschis si „luminat“ pare IPS Bartolomeu, cu atit mai de neinteles sint caderile sale in fundamentalism.

Prin dezinteresul, chiar sfidarea, cu care a tratat Adunarea Ecumenica Europeana nu si-a facut un serviciu, iar participarea sa acolo nu-l obliga la asimilarea automata a „tezelor ecumeniste“, dovada fiind IPS Kirill, reprezentantul Moscovei.

In plus, desi si-a impachetat cu grija anuntul razgindirii, „batrinul ostean“ a demonstrat o inconsecventa patologica, dupa ce mai jucase o data alba-neagra cu implicarea preotilor in politica. Argumentul de care s-a agatat pentru intrarea in cursa, apelul a „100 de intelectuali“, este fragil.

Nu ar fi greu de gasit, probabil, 200 care sa spuna ca l-ar dori Patriarh, de pilda, pe IPS Teodosie. Ce relevanta ar avea insa acesta? Important este insa ca macar membrii Colegiului Electoral Bisericesc sa nu se lase sedusi de argumentele superficiale.

Sa-l judece pe IPS Daniel pentru defectele sale reale, si nu pentru declaratiile, fara drept la replica, ale fratelui resentimentar sau dupa niste afise mestesugite de „practicantii“ delatiunii.

Asa cum nici IPS Bartolomeu nu trebuie evaluat dupa privilegiile pe care ar reusi unii sa si le conserve sau sa si le sporeasca sub domnia sa, dupa numarul de mitropolii pe care le-ar putea crea. Si, mai ales, nici unul sa nu fie judecat dupa cit de mare va face Catedrala Mintuirii Neamului.