Echipele României au obținut 10 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
Cele două echipe ale României, participante la a XIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică (Keszthely/Ungaria, 2-10 august), au obținut zece premii: două medalii de aur, patru medalii de argint și patru medalii de bronz.
Medalia de aur și locul I absolut la proba de Planetariu au fost obținute de David-Corneliu Turturean (clasa a X-a/Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava). De asemenea, cu medalie de aur a fost distins și Robert-Gabriel Pășcălău (clasa a XI-a/Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța). Ambii elevi au făcut parte din echipa A.
Medaliile de argint au revenit următorilor elevi: Paul-Florin Rebenciuc (clasa a XI-a/Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava), George-Cristian Ardeleanu (clasa a IX-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) – echipa A, respectiv Constantin-Daniel Nicolae (clasa a XI-a/Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța) și Theodor Iosif (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) – echipa B.
Vlad Roșca (clasa a XII-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) – echipa A, alături de Daria Teodora Hărăbor (clasa a X-a/Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați), Flavia-Cristiana Pascal (clasa a X-a/Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț) și Mihai Vasile (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București – echipa B, și-au adjudecat medaliile de bronz.
Echipele României au fost coordonate și însoțite de lector universitar dr. Cristian Pîrghie (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), prof. Victor Păunescu (Liceul Tehnologic Dacia din Bucureşti) și prof. dr. Petru Crăciun (inspector de specialitate – Inspectoratul Școlar Județean Suceava).
Competiția a reunit peste 200 de concurenți din 44 de țări.