Economia încetinește, concedierile încep: povestea din spatele cifrelor INS

Doru Amântulesei are 42 de ani, lucrează de cincisprezece ani la o firmă de producție din Cluj și, de vreo două luni, doarme mai prost ca oricând. Șeful l-a chemat la o discuție „informală” în care i-a spus că „se fac restructurări”. Și că din toamnă „e nevoit” să renunțe la serviciile lui.

Ce nu știe Doru este că situația lui nu este un ghinion personal. Este un simptom.

Ce s-a întâmplat cu piața muncii în România

Luni, Institutul Național de Statistică a publicat cifrele privind șomajul din trimestrul IV 2025. Nu sunt cifre dramatice, dar sunt cifre îngrijorătoare — și mai ales sunt cifre care au o față.

Să le luăm pe rând, pe înțelesul tuturor.

Din zece români apți de muncă, patru nu lucrează. Rata de ocupare — adică proporția celor care chiar au un job din totalul celor care ar putea lucra (între 15 și 64 de ani) — a fost de 62,6% în ultimul trimestru din 2025. Față de trimestrul anterior, a scăzut cu aproape un punct procentual. Sună tehnic, dar înseamnă concret: din ce în ce mai puțini oameni produc, plătesc taxe și susțin sistemul.

Femeile și cei de la sat sunt cei mai dezavantajați. Rata de ocupare la bărbați este de 71%, față de 54% la femei. La fel, în mediul urban aproape 70% dintre oameni lucrează, față de mai puțin de 55% în rural. Două Românii suprapuse, cu șanse foarte diferite.

Tinerii sunt aproape absenți de pe piața muncii. Doar 16,7% dintre tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani au un loc de muncă. Restul fie studiază, fie sunt în șomaj, fie — și aceasta este categoria cea mai îngrijorătoare — nici nu mai caută de lucru.

Șomajul a crescut. Rata șomajului a ajuns la 6,3% — adică peste 513.000 de oameni care vor să muncească, dar nu găsesc de lucru. Față de trimestrul anterior, sunt cu 0,3 puncte procentuale mai mulți. E o tendință clară și, dacă privim și cifrele despre consum și producție industrială, direcția nu pare să se schimbe în bine prea curând.

De ce se întâmplă asta?

România intră în 2026 cu o economie care a crescut în 2025, dar a crescut strâmb. Construcțiile și agricultura au mers bine. Industria și serviciile — care angajează marea majoritate a oamenilor — au scăzut.

Consumul populației, care a fost motorul principal al economiei românești timp de un deceniu, a intrat în contracție. Oamenii cheltuiesc mai puțin pentru că salariile reale — adică ce poți cumpăra efectiv cu banii pe care îi primești — au scăzut cu 5,5% față de acum un an. Când oamenii cheltuiesc mai puțin, firmele vând mai puțin. Când firmele vând mai puțin, concediază. Cercul se închide.

Datele publicate recent de Institutul Național de Statistică nu lasă loc de interpretare convenabilă. Creșterea economică din 2025 a fost nu doar modestă, ci și îngrijorător de concentrată: construcțiile și agricultura — sectoare ciclice, dependente de vreme și de fonduri publice — au ținut capul de afiș, în timp ce industria și serviciile, care reprezintă împreună aproape 80% din economie, au scăzut.

Consumul, motorul principal al creșterii românești în aproape un deceniu de boom postcriză, dă semne clare de epuizare. Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul se contractă de la jumătatea anului trecut; înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu o treime în ianuarie față de aceeași lună a anului precedent. Salariile reale au intrat în teritoriu negativ. Indicele de încredere al consumatorilor a atins minimul de după pandemie. Nu este vorba despre o încetinire temporară, ci despre o schimbare de regim.

„Capcana multiplicatorului”

Problema nu este doar că economia merge prost. Austeritatea târzie — aplicată după ce ciclul economic și-a atins vârful și a început să coboare — amplifică contracția în loc să o corecteze. Economiștii numesc acest fenomen „capcana multiplicatorului”.

„Capcana multiplicatorului” este un concept din economie care descrie o situație paradoxală: statul cheltuie bani pentru a stimula economia, dar efectul de creștere economică este mult mai mic decât se aștepta.

Ce este multiplicatorul: În teoria economică clasică (mai ales keynesiană), există ideea că cheltuiala publică se multiplică în economie.

De exemplu: statul cheltuie 1 miliard lei pe infrastructură, firmele plătesc salarii, oamenii consumă, firmele produc mai mult. Rezultatul final poate fi: +1,5 miliarde lei PIB, adică multiplicatorul ar fi 1,5.

„Capcana multiplicatorului” apare atunci când acest mecanism se blochează.

Statul cheltuie bani, dar oamenii economisesc în loc să consume, banii se duc în importuri, firmele nu investesc, populația plătește datorii. Rezultatul: miliardul cheltuit duce la creștere economică aproape de zero.

Înapoi la Doru

Doru nu a citit raportul INS. Nu știe ce înseamnă „rata de ocupare” sau „populație activă din punct de vedere economic”. Dar simte efectele zilnic.

Salariul lui real valorează mai puțin decât acum doi ani. Rata la apartamentul luat în 2017 a crescut odată cu dobânzile. Copilul cel mare vrea să plece la facultate în toamnă — o cheltuială nouă, într-un moment prost. Și acum, posibila concediere.

Dacă Doru pierde jobul, intră în acea statistică de 513.000 de șomeri. Dar statistica nu îi spune lui Doru cât durează, în medie, să-și găsească altul. Nu îi spune că în Cluj piața s-a mai răcit față de acum trei ani, că firmele au cam înghețat angajările, iar producția industrială a scăzut. Statistica nu are anxietate nocturnă și rate la bancă.