Sari direct la conținut

Economist-șef: România este expusă actualelor turbulențe mai mult decât alte țări /  Miercuri, boardul BNR se reunește într-o ședință și nu e deloc clar ce decizii se vor lua

HotNews.ro
Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, Foto: AGERPRES
Mugur Isarescu, Guvernatorul BNR, Foto: AGERPRES

Actualele turbulențe din piețele globale, stârnite literalmente peste noapte, de teama unei viitoare recesiuni în SUA, au loc cu doar două zile înainte ca boardul BNR să se reunească într-o ședință de politică monetară. Economiștii sunt însă împărțiți cu privire la deciziile care se vor lua acolo.

„Trebuie să fim îngrijorați, dar nu panicați”

România depinde de intrările de capital pentru finanțarea deficitului bugetar, iar o eventuală fugă a capitalurilor către piețe mai sigure ne-ar putea lăsa în off-side, spun experții cu care HotNews.ro a discutat.

Din acest punct de vedere, un angajament credibil de reducere a deficitului bugetar ne-ar ajuta probabil cel mai mult. Partea plină a paharului este dată de stabilitatea cursului de schimb, care este observată și apreciată de investitori, de dobânzile ceva mai mari pe care le plătește România și, de asemenea, de umbrela (și banii) UE.

„Trebuie să fim îngrijorați (din cauza turbulențelor din piețele globale- n.red), dar nu panicați. Pentru România, partea proastă a unor astfel de episoade de turbulențe pe piețele financiare este că suntem destul de expuși în special prin prisma dependenței relativ ridicate de intrările de capital pentru finanțarea deficitului bugetar. O eventuală fugă a capitalurilor către piețe mai sigure ne-ar putea lăsa descoperiți pe termen scurt”, a spus într-o discuție cu HotNews.ro Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank.

Un angajament credibil de reducere a deficitului bugetar ne-ar ajuta probabil cel mai mult

Totuși, adaugă el, avem și argumente care au funcționat destul de bine în trecut pentru a limita astfel de evenimente: stabilitatea cursului de schimb este observată și în general apreciată de investitorii de portofoliu, dobânzile ceva mai mari pe care le plătește România de asemenea, umbrela (și banii) UE etc. „Un angajament credibil de reducere a deficitului bugetar ne-ar ajuta probabil cel mai mult”, explică Tătaru

În opinia sa, BNR va menține miercuri dobânda de politică monetară la 6.75%. „Totuși, mai spune Tătaru, având în vedere că noul raport asupra inflației care va fi aprobat în cadrul ședinței va conține probabil o prognoză mai optimistă cu privire la traiectoria inflației, o scădere a dobânzii nu ar fi deloc surprinzătoare. Înclinăm însă a crede că Banca Națională va urma o conduită prudentă și va mai aștepta cu scăderea dobânzilor, din mai multe motive:

-inflația serviciilor este în continuare foarte mare (peste 8.0%) iar presiunile salariale se vor menține ridicate

– consumul privat a accelerat puternic anul acesta

-băncile centrale din piețele dezvoltate (FED, BCE) dar și din regiune (în special din Polonia) nu dau semne clare cu privire la reducerea dobânzilor

-execuția bugetară arată că deficitul bugetar prognozat de 5,0% din PIB pentru 2024 va fi aproape sigur depășit nu doar marginal ci probabil cu mai mult de un punct procentual (prognoza noastră este de 7% din PIB pentru deficitul bugetar in 2024)

-recentele tensiuni din Orientul Mijlociu și potențialul impact al acestora asupra prețurilor petrolului și în general asupra fluxurilor de capital”, mai spune economistul șef al ING Bank.

Ciprian Dascălu- BCR: Având în vedere deficitele gemene, România este expusă la turbulențele piețelor mai mult decât celelalte țări din regiune

BCR se așteaptă la o reducere a ratei cheie cu 25 puncte de bază, la 6.50%. „Pe plan intern, nu s-a schimbat nimic fundamental de la ședinta anterioară care sa determine oprirea ciclului de reducere a ratei dobânzii. Pe plan extern, piețele includ în pret scăderi mai acentuate de rată a dobânzii de catre BCE si Fed față de acum o lună în urmă. Decizia BNR a ratei din 7 august va fi probabil o decizie strânsă”, explică Dascălu pentru HotNews.ro.

În procesul-verbal al reuniunii anterioare pentru stabilirea ratelor din 5 iulie, BNR nu a lăsat prea multe indicii despre ce decizie va lua, cu excepția faptului că „scăderea ratei anuale a inflației în perioada recentă, dar și incertitudinea încă ridicată în jurul evoluțiilor pe un orizont de timp mai lung a justificat o scădere prudentă a ratei de politică monetară”.

De la ședința anterioară a BNR, inflația din iunie a scăzut în continuare cu 0,2 puncte procentuale, până la 4,9% a/a.

Inflația va crește iar în iulie, după care își va relua traiectoria de scădere.

Inflația din iulie, care urmează să fie publicată pe 12 august, este probabil să crească pentru scurt timp la 5,2% a/a, în principal din cauza creșterii accizelor la combustibil, deși aceasta a fost inclusă în ipotezele de prognoză ale BNR, reluând ulterior traiectoria descendentă, mai arată economistul-șef al BCR.

Astfel, nimic nu s-a schimbat cu adevărat pe frontul inflației de la întâlnirea anterioară a băncii centrale pentru a opri ciclul de reducere a ratelor. Prin urmare, ne așteptăm ca BNR să ofere încă o dată cu 25 pb la 6,50%. Vedem o probabilitate de 30% pentru o decizie de menținere a dobânzii, deoarece politica fiscală prezintă riscuri semnificative pentru procesul de dezinflație, mai spune Dascălu.

Piața mizează pe trei reduceri de dobândă de câte 25 pb de la BCE și 125 pb de relaxare ale Fed până la sfârșitul anului. Ne așteptăm ca BNR să urmărească îndeaproape deciziile BCE. Mai sunt trei întâlniri de politică monetară ale BNR programate pentru acest an.

Estimăm inflația la 4,0% a/a până la sfârșitul anului 2024 și 3,7% a/a până la sfârșitul anului 2025, conchid oficialii BCR.

Ionuț Lianu, CEC Bank: Pentru noi, cel mai important în mod direct este ce se întâmplă cu zona euro. Dar nici aici lucrurile nu merg strălucit

„Evident că o încetinire a economiei SUA (sau chiar o recesiune) înseamnă vești proaste pentru Europa și pentru România. Pentru noi, având în vedere structura schimburilor comerciale, cel mai important în mod direct este ce se întâmplă cu zona euro, însă nici aici lucrurile nu merg strălucit de câteva trimestre. Totuși, chiar și în aceste condiții economia României a reușit să crească, e adevărat că doar pe baza a două motoare: consumul intern și investițiile în infrastructură. Cu un an agricol slab și industria pe minus, ritmul de creștere al economiei nu poate fi decât unul moderat”, spune și Ionuț Lianu, Ofiter Sef Management Active si Pasive la CEC Bank.

Cât despre decizia BNR, direcția de scădere a dobânzilor în lume este una destul de clară la acest moment, atât BNR cât și ECB au început deja tăierile, iar Fed se pregătește.

„De obicei, modificările dobânzilor de politică monetară nu sunt evenimente singulare, atât scăderile cât și creșterile se întâmplă în pași succesivi, prin urmare așteptăm noi scăderi în trimestrele următoare. Față de nivelurile actuale ale dobânzilor de politică monetară și având în vedere și ultimele date macroeconomice, putem spune că atât în Europa (inclusiv România) cât și în SUA există în spațiu pentru reduceri, însă fiecare banca centrală va calibra viteza de la o lună la alta“. Este foarte greu de anticipat ce se întâmplă de la o luna la altă, ne concentrăm pe evoluții trimestriale mai degrabă”, explică Lianu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro