Editura Nemira la Bookfest 2017 cu multe noutati si evenimente
Editurile Nemira și Nemi participă la Salonul Internațional de carte Bookfest, în perioada 24-28 mai, la Romexpo. Cititorii sunt așteptați la standul din pavilionul C2 pentru a descoperi multe noutăți pregătite special pentru târg, precum și evenimente dedicate autorilor străini, întâlniri cu autori români, ateliere pentru copii și un colț de lectură.
Printre noutățile editoriale de la târg se numără un nou volum scris de binecunoscutul Bear Grylls, Supraviețuitorii – o carte despre poveștile de supraviețuire ale unor oameni extrem de diferiți care au făcut istorie prin experiențele lor limită.
În colecția Nautilus SF&F pasionații de science fiction vor găsi titluri noi precum Povestea vieții tale, de Ted Chiang, primul volum din seria Luna, Luna nouă, de Ian McDonald, ediții revizuite ale seriei Cântec de gheață și foc, de George R.R. Martin, trilogia Farseer, de Robin Hobb, precum și debutul lui Adrian Mihălțianu cu romanul Epoca inocenței, din seria Terra XXI.
Pentru cititorii de Young Adult, la stand sunt romanele Replica, de Lauren Oliver, Cruzimea, de Scott Bergstrom și Vassa și noaptea, de Sarah Porter.
În colecția de literatură Babel: romanul căștigător al Man Booker Prize și ecranizat anul trecut, Sentimentul unui sfârșit, de Julian Barnes, Căsătorie de plăcere, de Tahar Ben Jelloun (autor câștigător al premiului Goncourt), Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut și multe altele.
Printre autorii români publicați în colecțiile Nemira se numără: Mara Wagner cu romanul În spatele blocului, poetele Doina Ioanid cu Cele mai mici proze și Cosmina Moroșan cu Beatitudine (un eseu politic), în colecția de poezie Vorpal.
Editura Nemi pentru copii lansează la târg Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase & ilustrații de Alexia Udriște și volumul Enescu și hora razelor de soare, din seria Povești în pădurea muzicală, de Cristina Andone.
Programul evenimentelor:
Miercuri, 24 mai
10.30: Avanpremieră Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat: Atelier de desen cu ilustratoarea Alexia Udriște
11.15: Atelier de desen&povești pornind de la cartea Enescu și hora razelor de soare. Participă ilustratorii Adriana & Sebastian Opriță și Thea Olteanu.
Vineri, 26 mai:
18.30 Lansare de carte: Supraviețuitorii, de Bear Grylls. Invitat : Alex Găvan
19.00 Sesiune autografe: Mara Wagner, autoarea romanului În spatele blocului, din colecția Cuaternar
Sâmbătă, 27 mai:
11.30: Lansare de carte : noutățile colecției de literatură universală Babel. Invitați : Dana Ionescu, Adina Dinițoiu și Doru Mareș.
12.00 Lansare de carte& sesiune de autografe : Cele mai mici proze, de Doina Ioanid și Beatitudine. Un eseu politic, de Cosmina Moroșan. Participă autoarele și Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției de poezie Vorpal.
14.00 Lansare de carte&sesiune de autografe : Epoca inocenței (primul volum din seria Terra XXI), de Adrian Mihălțianu. Invitat : Alexandru Mironov
15.00 Lansare de carte&sesiune de autografe : Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște.
Duminică, 28 mai
11.00 Atelier de carte : Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone
12.30. Lansare de carte & sesiune de autografe : Noaptea eclipsei (partea a treia din seria Lumi la răspântie), de Antoinette Wornik.