Sari direct la conținut

Efectul Donald Trump: una dintre cele mai importante televiziuni americane de știri anunță disponibilizări

HotNews.ro
Efectul Donald Trump: una dintre cele mai importante televiziuni americane de știri anunță disponibilizări
Dezbaterea prezidențială dintre Joe Biden și Donald Trump din studioul CNN din Atlanta, 28 iunie 2024. Foto: SOPA Images, SOPA Images Limited / Alamy / Profimedia

Postul american CNN a anunțat joi că va reduce aproximativ 200 de posturi în televiziunea sa, în timp ce intenționează ca în paralel cu aceste concedieri să angajeze în lunile următoare alți aproximativ 200 de oameni pentru activități digitale, scrie agenția spaniolă de presă EFE.

CNN, un post preferat de democrații fostului președinte Joe Biden, se confruntă cu o scădere a audienței televiziunii sale, care este depășită de concurenți precum MSNBC și Fox News, acesta din urmă fiind postul favorit al republicanilor noului președinte Donald Trump, notează Agerpres.

Însă nici pe partea online audiența CNN nu se ridică la nivelul concurenților, având în decembrie cea mai slabă audiență online din ultimii doi ani, cu 90,5 milioane de utilizatori unici, potrivit companiei de analiză Comscore.

„Dacă nu creștem cu adevărat și convingător audiențele pe noile platforme, perspectivele noastre de viitor nu vor fi bune”, a declarat, pentru The New York Times, directorul general al CNN, Mark Thompson.

„În cele din urmă, CNN trebuie să fie – așa cum a fost de-a lungul istoriei sale – o modalitate indispensabilă prin care care multe, multe milioane de persoane își obțin știrile”, a adăugat el.

Strategia digitală a CNN este finanțată printr-o investiție de 70 de milioane de dolari din partea Warner Bros. Discovery, societatea care deține postul.

Din cei aproximativ 200 de noi angajați pentru activități online, cum ar fi analiști de date sau ingineri de produs, CNN intenționează să semneze contracte cu aproximativ jumătate în primele luni ale anului în curs.

INTERVIURILE HotNews.ro