Egipt. The time is now

Acum un an pe vremea asta, exact pe la un 5 dupa amiaza Egiptul inghetase asteptand rezultatul primelor alegeri ‘democratice’ din istoria lor milenara. Fusesem sfatuita sa stau cuminte in casa, fiindca oricand pot izbucni proteste, dar aveam programare la doctor, urmand sa vad cum arata Toma in casa lui de apa la numai 650 de grame.

Tatalutoma era in mijlocul multimii. Liniile telefonice nu functionau. Mi-am vazut de viata, de inima, o prietena frumoasa si nebuna ca mine m-a ajutat sa ajung la clinica (te pup clio!). Cand am intrat pe usa, ca intr-un film, multimea de pacienti si asistente si doctori a izbucnit in urale. Castigase Morsi, presedintele saracilor, prostul prostilor, sa mi se ierte pragmatismul.

Non-ignorantii plangeau neimpacati cu solutia asta compromitatoare, dar intelegand ca deocamdata asta e singurul ‘mai bine’ pe care si-l permit. Ca sa scurtez, contracandidatul lui Morsi era considerat parte din vechiul regim, avea mainile patate de sangele mortilor prea tineri din timpul revolutiei.

M-am bucurat pentru ei, i-am dat in sinea mea o sansa lu morsi si am crezut impreuna cu tatalutoma in visul reconstruirii tari, acum in frunte cu prostu prostilor.

Uite ca Morsi n-a fost baiat de treaba si saracii au inceput sa-i bata obrazu. El si-a continuat cu avantul prostului marsaviile una cate una pana bietii care l-au votat n-au mai rabdat.

S-au suparat toti odata, din nou, si uite ca au reusit sa scrie istorie. Fara rusinea ca tot ei l-au votat anul trecut, ci cu cea mai fireasca asumare saraca a invatarii din ditamai greseala.

Ieri, la un an de la numirea lui Morsi, am primit iar ordine sa stau in/ pe langa casa, intrucat destituirea lui poate naste oricand proteste ale fratiei musulmane.

Mi-am vazut de viata, de inima si l-am scos pe Tomica afara, sa mirosim pre-victoria. Strazile erau calme, pisicile se lafaiau langa gramezile de gunoaie. Steagurile ne faceau cu ochiul de la balcoane. In rastimpuri treceau masini din care se striga catre noi: welcome!

Ma simteam acasa.

Am fost in piata goala si-am cumparat lipii calde. Brutarii, niste baieti de vreo 12 ani, nimerisera azi reteta celei mai delicioase paini. Totul avea sens. Am fotografiat un perete care imi striga ca fac bine neuitandu-ma la televizor.

Asta e tara ta Tomica, i-am zis. Te-am nascut aici la vreme de intrebari, de mizerie, de lacrimi de bucurie, de sperante de-adevaratelea. Nu ardem in Tahrir, mamele noastre nu plang in araba, nu lancezim ca niste lasi in fata niciunui ecran asteptand verdicte, dar inimile noastre bat curat si n-o sa ne ia nimeni ziua de azi!

*Corina Chiran, autorea blogului „mamalutoma”, traieste in Cairo de aproape doi ani, unde a venit ca freelancer, facand workshopuri de teatru si gatit cu copiii. Ulterior a fost abordata de o corporatie de gradinite cu care colaboreaza de un an. Este mama unui baietel, Toma, pe care, povesteste ea, l-a conceput „cu un revolutionar autentic cu care am hotarat sa imi impart viata”. „Blogul meu s-a nascut din singuratatea care m-a cuprins aici in nenumarate randuri, departe de toata zona mea de confort”, a povestit ea pentru HotNews.ro. „E destul de greu de sa cresti un copil in tara asta complicata, iar eu pot sa plang de singuratate sau pot sa rad cu Toma. Iar toma ma merita razand. Asa ca aleg sa trec prin zile cu el la subrat si seara sa ma destainui”.

Citeste si comenteaza materialul pe blogul mamalutoma.blogspot.ro