„El Pollo”, fostul om de încredere al lui Hugo Chavez, va fi extrădat de Spania după o saga demnă de filmele cu spioni
Generalul Hugo Carvajal, fostul șef al serviciului de informații militare al Venezuelei, va fi extrădat de Spania Statelor Unite, țară în care este pus sub acuzare pentru trafic de droguri, a anunțat avocatul bărbatului, citat de Reuters.
Informația obținută inițial de jurnaliștii agenției Reuters de la o sursă judiciară apropiată de dosar a fost confirmată ulterior de Zach Margulis-Ohnuma, avocatul fostului ofițer venezuelean.
El a spus că, dată fiind decizia de extrădare luată de Înalta Curte de la Madrid, Carvajal ar putea ajunge în Statele Unite miercuri după-amiaza sau, cel mai probabil, joi.
Potrivit surselor citate, decizia extrădării acestuia a fost luată în urmă cu o zi, după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a respins săptămâna trecută ultima sa tentativă judiciară de a evita extrădarea în SUA.
Supranumit „El Pollo” (Găina), Carvajal a fost timp de peste un deceniu omul de încredere al fostului președinte venezuelean Hugo Chavez în forțele armate.
Generalul a fost extrem de apreciat și de către succesorul lui Chavez, Nicolas Maduro, însă a căzut în dizgrație în 2019 după ce și-a exprimat sprijinul pentru Juan Guaido, candidatul opoziției, în timpul crizei constituționale ce a avut loc în Venezuela în 2019 ca urmare a alegerilor prezidențiale despre care statele Occidentale afirmă că au fost viciate de fraudă pe scară largă.
Generalul venezuelean a reușit să se ascundă timp de doi ani în Spania
La scurt timp după aceste declarații Maduro l-a dat afară pe general din forțele armate, l-a lăsat fără gradul de general-maior după aceste declarații ale sale și l-a acuzat de trădare.
Carvajal a fugit imediat după aceea în Republica Dominicană și de acolo în Spania, unde a fost arestat în aprilie 2019 la cererea autorităților americane, care îl acuzau că ar fi oferit un loc sigur traficanților de droguri din Columbia și ar fi oferit arme gherilelor comuniste din această țară.
Însă în septembrie 2019 Înalta Curte a Spaniei a refuzat extrădarea sa, motivând că cererea de extrădare era „vagă” și „slab motivată”. Instanța a revenit însă asupra deciziei doar două luni mai târziu, însă generalul a reușit să dispară, ascunzându-se apoi timp de doi ani în Spania.
Autoritățile spaniole au reușit să îi dea de urmă abia doi ani mai târziu, Carvajal fiind arestat din nou în septembrie 2021.
Carvajal era căutat de mult timp de către Trezoreria americană, care-l suspectează de faptul că susţine Frontul Armat Revoluţionar din Columbia (FARC) în traficul de droguri al acestei organizaţii. Statele Unite îl acuză, într-un act din 2011, de faptul că a coordonat transportul unei cantităţi de peste 5,6 tone de cocaină destinată pieţei americane, din Venezuela în Mexic.
Carvajal, care riscă o pedeapsă de la zece ani de închisoare la închisoarea pe viaţă, neagă orice implicare în traficul de droguri.
The United States in 2020 accused Carvajal of drug trafficking, along with more than a dozen other high-ranking Venezuelan officials, including President Nicolas Maduro. Carvajal has denied supporting cocaine trafficking to the United States.