Sari direct la conținut

Elevii romani, campioni la mediocritate

Cotidianul

Cei mai multi elevi din clasa a IV-a si a VIII-a nu inteleg, la prima vedere, un text scris si nici fractiile matematice sau sistemul solar, ajungind astfel la mijlocul clasamentelor internationale.

La citire, matematica si stiinte, elevii romani se situeaza la nivelul mediei internationale, dupa cum arata raportul Ministerului Educatiei si Cercetarii asupra starii sistemului national de invatamint, pe care ministrul demisionar Mircea Miclea l-a trimis Parlamentului.

La testarea intelegerii unui text scris, elevii de clasa a IV-a se situeaza pe locul 22 din cele 33 de tari participante la testele PIRLS, concepute special pentru elevii din clasa a IV-a.

Textele neintelese la clasa a IV-a

In cadrul testelor speciale, elevii de clasa a IV-a au avut de citit, la prima vedere, un text narativ si unul informativ. Apoi, ei trebuiau sa extraga din acele texte informatii explicit formulate, sa evalueze limbajul si continutul literar si informational al textului si sa formuleze concluzii.

La testarea lecturii in scop literar si informational, scorul obtinut de elevii romani a fost de 512 puncte, depasind usor media internationala, de 500 de puncte. Elevii din mediul urban au obtinut la aceste teste un rezultat mai bun decit al elevilor din mediul rural.

Doar 4% dintre elevi sint avansati

Nici elevii de clasa a VIII-a nu stau mai bine la testele internationale. La studiile TIMSS, prin care au fost testate performantele elevilor de clasa a VIII-a la matematica, fizica, chimie, biologie si geografie, elevii romani au ocupat locul 25 din cele 38 de tari participante.

Testele arata ca la matematica si stiinte, jumatate dintre elevii romani de clasa a VIII-a ating performante medii, in timp ce doar 4% dintre ei ar putea fi inclusi printre elevii avansati. Spre deosebire de Romania, 44% dintre elevii din Singapore, 38% din China, 35% din Coreea si 24% din Japonia au fost incadrati la capitolul avansati.

Fractiile si sistemul solar dau bataie de cap

La fractii matematice, elevii stau destul de prost. La o problema cu raspuns la alegere, de genul, „Daca 12/n este egal cu 36/21, atunci valoarea lui n este egala cu 3, 7, 36 sau 63?”, numai 63% dintre elevii de clasa a VIII-a au dat raspunsul corect, dar au obtinut patru puncte in minus fata de media internationala. La problemele de genul: „O lingura mare contine 1/5 kg de faina.

Cite linguri mari sint necesare pentru a umple o punga de sase kg cu faina?”, raspunsul de 30 de linguri a fost dat doar de 39% dintre elevii romani. La biologie, chimie, fizica si geografie, elevii sint incadrati tot ca mediocri, cu execeptia a 22% dintre ei, care nu au reusit sa atinga nici macar un nivel scazut de performanta.

Ceea ce inseamna, de exemplu, ca elevii romani recunosc anumite caracteristici ale sistemului solar si circuitul apei in natura, dar ei nu pot aplica cunostintele despre sistemul solar sau circuitul apei. •

Performantele olimpicilor nu sint si ale sistemului

Ministrul demisionar Mircea Miclea este de parere ca rezultatele elevilor se datoreaza calitatilor personale si nu sistemului de invatamint. „Rezultatele la testele internationale arata ca sistemul de invatamint romanesc este la nivel mediu sau sub media internationala.

Aceste rezultate spun mult mai mult despre functionarea intrinseca a sistemului decit spun rezultatele exceptionale ale olimpicilor, care, in mare masura, se datoreaza calitatilor personale si nu performantelor sistemului”, a spus Mircea Miclea, fostul ministru al Educatiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro